Aproape 20% din infectările din Paris sunt provocate de noua tulpină a coronavirusului, informează un reprezentant al rețelei sanitare Assistance Publique-Hôpital de Paris (AP-HP).

”Avem rezultate iniţiale din regiunea Parisului şi acestea nu sunt bune”, a declarat Remi Salomon, directorul comitetului medical al grupului spitalelor din Paris AP-HP, într-un interviu acordat postului de radio France Info.

Reprezentantul a mai precizat că în data de 7 ianuarie nivelul de infectare cu această mutație era la 6-7%. Săptămâna trecută însă, nivelul a crescut la 15-20 procente.

Săptămâna trecută, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a renunţat la impunerea unei a treia perioade de lockdown naţional, optând în schimb pentru înăsprirea controalelor COVID-19 la frontieră şi menţinerea interdicţiei de circulaţie pe timp de noapte, notează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Gabriel Attal, a afirmat joia trecută că varianta coronavirusului depistată pentru prima dată în Marea Britanie şi considerată ca având o rată mai mare de transmitere era responsabilă de 10% din cazurile de infectare din Franţa.

Aproape 20% din infectările din Paris sunt provocate de noua tulpină

Fiecare zi contează în încercarea de a evita o nouă închidere, dar fiecare zi ar putea, de asemenea, să aducă Franța puțin mai aproape de aceasta, a insistat guvernul duminică, în zorii unei săptămâni, când indicatorii epidemiei Covid-19 vor fi analizați îndeaproape, notează La Libre.

“Ideea este de a câştiga timp, de a limita daunele”, a declarat ministrul Sănătății, Olivier Véran, pentru JDD, la două zile după ce premierul Jean Castex a surprins țara neanunțând o închidere imediată.

Circulația variantei engleze “se intensifică – cu 50% în fiecare săptămână -, dar mai puțin intens decât în ​​străinătate, unde s-au observat creșteri de 70 până la 100%”, a adăugat dl Véran, pe baza rezultatelor preliminare ale celei de-a doua anchete-fulger asupra noii variante.

Prof. Bruno Lina, responsabil de această cartografiere, a confirmat duminică seara la BFMTV o progresie “nu la fel de importantă ca cea observată în alte țări europene”, chemând la precauţie înainte ca cifre mai exacte să fie disponibile luni seara.

Consiliul științific “a indicat (…) că nu ne asumăm riscul de a sta o săptămână pentru a observa ce se întâmplă”, a remarcat dl Véran. “Dar dacă incidența ar crește din nou, nu am ezita”.