Numărul turiștilor care au ales să meargă în vacanță, de 1 Mai, s-a apropiat de 100.000. Aceștia au mers în diverse stațiuni din țară, unde au cheltuit aproximativ 3,7 milioane de euro, cu aproape 0,2 milioane de euro mai mult decât în anul 2017, când, de ziua internațională a muncii au plecat în vacanțe în țară peste 94.000 de turiști, potrivit estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Fiind o perioadă lipsită de evenimente sociale majore, care să influențeze decizia românilor de a pleca într-o vacanță, pe fondul unei creșteri relative a veniturilor și cu o prognoză de vreme calduroasă, ceva mai mulți turişti români decât anul trecut au decis sa-și planifice o minivacanță de 1 Mai, în țară sau străinătate, cheltuind cu 6% mai mult față de anul trecut.

„Din datele noastre, putem estima pentru această perioadă încasări de aproximativ 12,7 milioane de lei în toate destinațiile turistice din țară doar din mâncarea şi distracţia turiștilor, în condițiile în care un român a cheltuit, în medie aceeași sumă ca anul trecut, adică 120 de lei pe zi, în afară de cazare și mic dejun. La această sumă se adaugă aproximativ 17,4 milioane de lei pe cazare și mic dejun, ceea ce conduce la o estimare a cheltuielilor totale ale românilor care au mers în minivacanța de 1 Mai în țară de 30 de milioane de lei (aproximativ 6.4 milioane de euro)”, a declarat  Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv al FPTR.

Și în acest an s-a menținut în preferințele românilor zona rurală, pensiunile reușind să atragă peste 42.000 de turiști. Destinațiile alese au fost Bran, Bucovina și Maramureş, dar și zone mai puțin cunoscute, aflate în apropierea marilor aglomerări urbane, precum Clisura Dunarii, Caraș Severin sau Sâmbăta de Sus, unde cazarea a costat între 40-200 lei de persoană pe noapte.

Destinația cea mai populară pentru minivacanța de 1 mai a rămas litoralul românesc. Din datele puse la dispoziție de către hotelieri, de 1 Mai au s-au cazat pe litoral, în structurile clasificate, în jur de 28.000 de turiști, tarifele pornind de la 80 lei pentru o noapte de cazare și ajungând până la 450-500 lei. „Cifrele vehiculate, de 78-80.000 de turiști ajunși pe litoral în aceste zile nu sunt realiste și depășesc cu mult capacitatea structurilor  de cazare clasificate deschise”, afirmă Dragoș Răducan.

 

În Mamaia, gradul de ocupare al hotelurilor deschise a fost de aproximativ 90%, vânzându-se astfel, 20.000 de locuri din totalul de 22.000 puse la dispoziție.  În celălalt capat al litoralului, Vama Veche a atras și ea mulți turiști, fiind puse la dispozitie aproximativ 1.500 de locuri clasificate și, cel mai probabil, alte 1.000 de locuri neclasificate.

În ceea ce privește zona montană, 19.000 de români și-au rezervat o vacanță, pe care au cheltuit, doar pe cazare, aproximativ 3,42 milioane de lei în sejurul de 2-3 zile. Cele mai cautate statiuni montane au fost cele de pe Valea Prahovei, Sinaia si Busteni, unde cazarea a costat între 60 -500 lei de persoană. Cei care s-au cazat la unitati de cazare de 3 si 4 stele au beneficiat de cina traditionala si acces la spa.

Stațiunile balneare au fost și ele solicitate în această perioadă. Astfel, peste 16.000 de români au ales să se relaxeze la o piscina cu apa termala, unde au putut beneficia de programe speciale de SPA. După mult timp, profitând de mai multe zile libere, agențiile de turism au pus la dispoziția celor interesați circuite în Romania, pe diferite trasee.

Sunt si romani care s-au orientat în această perioadă spre Delta Dunării. Este vorba despre cateva mii de persoane, în special pescari pasionați și turiști dornici de inedit. În ceea ce priveşte tarifele, în Delta Dunării, de exemplu, trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun, costă in medie 520 de lei de persoană.

Decizia Guvernului de a declara 30 aprilie zi nelucrătoare le-a dat posibilitatea românilor să aleagă mai multe destinaţii externe. Anul acesta foarte mulţi români au ales să petreacă minivacanţa de 1 mai intr-un city break in  orase europene. La Amsterdam, pachetul porneşte de la 400 euro, pentru trei nopţi de cazare la un hotel de trei stele, cu mic dejun şi transport cu avionul. Acelaşi pachet pentru Roma costă de la 309 euro de persoană, în timp ce pentru Paris depăşeşte 300 euro. În Barcelona, la un hotel de trei stele, cu transport si taxe asigurate, se ajunge la suma de 399 euro.

O alta destinaţie preferata  a fost Grecia, unde peste o mie de români au plătit pentru un sejur de trei zile cu transport cu autocarul preţuri incepănd cu 92 euro. Alte câteva mii de români au mers în Bulgaria, atraşi de conditiile oferite şi de reducerile de până la 20% pentru cazările de minimum trei nopţi. Pentru un hotel de patru stele, all inclusive, transport cu autocarul, preţurile au variat între 125-250 euro.