Acordul de soluționare impune Apple să plătească proprietarilor anumitor modele de iPhone, câte 25 de dolari pentru fiecare dispozitiv afectat, în valoare totală de minimum 310 milioane dolari și maxim 500 milioane dolari, potrivit documentelor lansate vineri la Curtea Districtului american din San Jose, California. Suma pe care o primește fiecare utilizator ar putea crește sau scădea în funcție de câte cereri sunt depuse, precum și de orice alte taxe și cheltuieli legale aprobate de instanță, se mai arată în document, după cum relatează CNN.

Apple a fost acuzată că a făcut intenționat acest lucru pentru a vinde noile modele

Compania a recunoscut în decembrie 2017 că a folosit actualizări de software pentru a încetini iPhone-urile mai vechi, la scurt timp după ce clienții supărați și analiștii au semnalat că actualizările cauzează performanțe diminuate. Unii dintre ei au sugerat că Apple a făcut acest lucru pentru a forța utilizatorii să cumpere cel mai recent model de iPhone, dar compania a spus că update-urile au drept scop soluționarea problemelor legate de bateriile mai vechi, care ar face ca telefoanele să se oprească brusc pentru a-și proteja componentele.

Doar utilizatorii de iPhone din Statele Unite pot depune cereri de soluționare dacă au deținut un dispozitiv iPhone 6, 6 Plus, 6S, 6S Plus, 7, 7 Plus sau SE cumpărat înainte de 21 decembrie 2017.