Apple şi Nokia se află în litigiu din luna octombrie a anului 2009, când compania finlandeză a dat în judecată producătorul iPhone în Statele Unite pentru folosirea ilegală a unor tehnologii. Era vorba despre 10 brevete aferente unor tehnologii fundamentale în crearea unor dispozitive compatibile cu unul sau mai multe dintre standardele GSM, UMTS (3G WCDMA) şi wireless LAN.
Nokia a obţinut de la Apple o sumă de bani care nu a fost făcută publică, dar şi plăţi periodice pentru utilizarea tehnologiilor companiei. La începutul litigiului se zvonea că Apple va plăti Nokia până la un miliard de dolari. Detaliile exacte ale înţelegerii sunt, însă, confidenţiale.
Nokia a anunţat că va deschide noi acţiuni în justiţie pentru folosirea ilegală a tehnologiilor companiei de către rivali.
În primele trei luni ale acestui an Nokia a înregistrat un profit net de 344 milioane de euro, în scădere uşoară cu 1,4% comparativ cu 349 milioane euro în perioada similară a anului trecut.
Directorul general al Nokia, Stephen Elop, pregăteşte lansarea telefoanelor mobile bazate pe sistemul de operare Windows Phone 7 de la Microsoft, care va înlocui propriul sistem al Nokia, Symbian, în condiţiile în care cota sa de piaţă pe segmentul smartphone s-a diminuat în detrimentul telefoanelor iPhone produse de Apple şi a dispozitivelor echipate cu sistemul de operare Android produs de Google.