Ordonanța 114 pune România într-o foarte proastă lumină printre țările Uniunii Europene, mai ales că deținem în prezent președinția rotativă a Consiliului, transmite HotNews.ro.

Valdis Dombrovskis , vicepreședinte al Comisiei Europene și Pierre Moscovici, comisarul însărcinat cu Afaceri economice și financiare, impozitare și vamă l-au avertizat pe ministrul Teodorovici printr-o scrisoare transmisă acum două zile despre necesitatea modificării OUG 114/2018.

Scrisoarea vine în contextul în care și alte autorități europene au transmis îngrijorările lor cu privire la această Ordonanță dată fără consultarea celor pe care îi reglementează drastic.

„Cu privire la măsurile specifice, impozitul pe bănci, activele pot afecta negativ prudenţialitatea băncilor, în special capitalizarea acestora, punând o presiune suplimentară pe cele mai slab capitalizate instituții de credit. Consecințele acestui impozit asupra sectorului bancar din România pare să fie să fiesubstanțial mai mare decât în alte țări ale UE care au introdus taxele bancare în trecut. Acest lucru poate avea efecte nu numai pentru sectorul bancar însuși, dar poate, de asemenea împiedică activitatea de creditare și intermedierea financiară, dăunând investițiilor și creșterii economice pe termen lung.

Indexarea taxei la ROBOR ne îngrijorează foarte mult, întrucât limitează capacitatea Băncii Centrale de a-și îndeplini obiectivele- stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară.

În al doilea rând, măsurile incluse în OUG nr. 14/2018 cu privire la cel de-al doilea pilon de pensii ar putea afecta viabilitatea pe termen lung a fondurilor de pensii, ar limita diversificarea surselor de venit la pensie dar și dezvoltarea pieței de capital.

Deși admitem că este important ca fondurile de pensii să dețină un tampon de capital suficient pentru a proteja creditorii, OUG 114 introduce o creștere semnificativă a cerințelor minime de capital care nu se bazează pe o creștere a riscurilor. Aceasta și alte caracteristici ale OUG 114 măresc probabilitatea ca acești investitori pe termen lung în economie să plece. Acest lucru ar încetini dezvoltarea pieței de capital, investițiile pe termen lung, dar și diversitatea și predictibilitatea pensionarilor”, se arată în scrisoarea oficialilor europeni transmisă ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici.