Pensionarea, ca fază a ciclului de viață, nu va mai fi așa cum o știm, dacă raportăm instituțiile secolului trecut la realitățile demografice, economice și sociale, complet diferite față de cele actuale. Concluzia îi aparține lui Richard Jackson în editorialul publicat de Msn.com

După luni de greve și proteste care amenințau să paralizeze economia Franței și să răstoarne guvernul, președintele Emmanuel Macron a adoptat o reformă a pensiilor care crește vârsta de pensionare cu doi ani, de la 62 la 64 de ani.

Protestele, alimentate acum nu doar de opoziția față de creșterea vârstei de pensionare, ci și de indignarea față de modul în care s-a decis reforma, continuă. Cu toate acestea, vârsta de pensionare va crește, treptat, până la 64 de ani, în 2030. Deși metodele lui Macron au tensionat procesele democratice ale Franței, reforma pensiilor a fost necesară din punct de vedere fiscal și economic.

 Instituțiile de pensionare de azi sunt nesustenabile

În țările dezvoltate, îmbătrânirea populației și încetinirea creșterii economice au făcut instituțiile de pensionare de astăzi nesustenabile.

Multe țări, de la Suedia la Coreea de Sud, au fost deja forțate să facă reduceri mari în pensiile guvernamentale. Franța, unde vârstele de pensionare anticipată și pensiile sunt considerate pietre de temelie ale contractului social al țării, a amânat destul ziua scadenței. A lucra mai mult, pe măsură ce societățile îmbătrânesc, este nu doar ceva natural, ci și necesar: este firesc, deoarece durata de viață a crescut de când instituțiile de pensionare au fost înființate pentru prima dată.

 Creșterea vârstei de pensionare este nepopulară în multe țări

Dar creșterea vârstei de pensionare este nepopulară în majoritatea țărilor, nu doar în Franța. Acest lucru nu poate schimba realitatea demografică și economică. Sistemul de pensii al Franței este deja printre cele mai costisitoare din Europa, iar costul va continua să crească pe măsură ce populația țării îmbătrânește.

Arhitecții revoluției postbelice de pensionare au presupus că o creștere rapidă demografică și economică va continua la nesfârșit. Statele Unite  se aflau în plină expansiune postbelică, Germania și Japonia deveniseră ”miracole economice”, iar Franța era în „Trente Glorieuses”, o perioadă de 30 de ani de creștere economică robustă.

”Cel mai mare joc Ponzi creat vreodată”

Economistul laureat cu Nobel, Paul Samuelson, spunea într-un articol din 1967 din Newsweek, că „o națiune în creștere este cel mai mare joc Ponzi creat vreodată”. Cu o populație și o economie în expansiune, sublinia el, vor exista întotdeauna mai mulți tineri decât bătrâni și fiecare nouă generație va fi întotdeauna mai bogată decât cea care a precedat-o. În anii 1980, pensionarea, care părea cândva atât de accesibilă, amenința să devină o povară fiscală și economică.

Rezultatul previzibil a fost un exod al muncitorilor în vârstă. În 1950, 46% dintre bărbații din SUA cu vârsta de 65 de ani și peste încă mai lucrau. Până în 1990, această pondere a scăzut la 16 la sută. În mare parte din Europa, lucrătorii în vârstă au dispărut: până în 2000, ponderea bărbaților cu vârsta de 65 de ani și peste care încă lucrau a scăzut la 8% în Regatul Unit, la 4% în Germania și 2% în Franța.

O viață profesională mai lungă poate avea beneficii importante pentru țările dezvoltate. Pe plan fiscal, pot reduce deficitele sistemului de pensii guvernamentale. Pe plan economic, viața profesională poate contribui la creșterea ocupării forței de muncă și a creșterii PIB-ului. ONU prevede că, între 2022 și 2050, numărul adulților cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani va scădea cu 16% în Germania, 28% în Italia și 35% în Coreea de Sud. Lucrătorii în vârstă pot contribui la completarea acestui gol.

Între timp, anumite studii sugerează că angajamentul productiv continuu poate avea un efect pozitiv semnificativ asupra sănătății fizice, funcției cognitive și bunăstării emoționale a adulților în vârstă. Desigur, nu toată lumea poate să lucreze până la 60 sau 70 de ani. Unii oameni vor trebui întotdeauna să se pensioneze anticipat și trebuie să existe politici sociale care să îi protejeze.

De exemplu, eligibilitatea pentru beneficiile de pensionare ar putea fi bazată pe anii de muncă, și nu pe vârsta cronologică. Guvernele ar putea oferi, de asemenea, „pensii-punte” testate în funcție de resurse, celor care trebuie să se pensioneze anticipat, sau să le permită accesul la pensii de invaliditate.

Cu toate acestea, societățile îmbătrânite vor avea nevoie de majoritatea adulților în vârstă să lucreze ceva mai mult. Acest lucru va fi benefic pentru bugetele guvernamentale, pentru economie și, în cele din urmă, pentru adulții în vârstă, care s-ar bucura de o pensionare mai sigură din punct de vedere economic.