„Sper să duceţi la bun sfârşit acest contract. Să nu deprindeţi metehnele vechi ale firmelor care nici nu apucă să semneze şi creează premisele unor claim-uri. Toleranţa companiei (CNAIR – n.r.) va fi zero. Vrem să vedem o altă abordare şi o altă mentalitate”, a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

El s-a adresat, în engleză, reprezentantului companiei turceşti: „Vreau să vă spun încă o dată: nu ne dezamăgiţi!”.

La rândul său, Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, a arătat că valoarea contractului este de 750,8 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a 158 de milioane de euro fără TVA, respectiv 9,7 milioane de euro fără TVA pe kilometru.

„Vom pune o presiune maximă pe constructor pentru a începe cât mai repede execuţia. El s-a angajat că va devansa termenul, nu doreşte în niciun caz să treacă dincolo, iar noi l-am asigurat că există banii în buget şi îl vom sprijini”, a spus Neaga.

Durata de realizare a acestui contract este de 42 de luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare şi 30 de luni pentru execuţia lucrărilor, iar perioada de garanţie este de 5 ani.

Conform unui comunicat al CNAIR, proiectul a fost scos la licitaţie în data 8 iulie, iar câştigătorul, Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, a fost desemnat iniţial în data de 8 mai 2018, după evaluarea celor 8 oferte depuse. Imediat după prezentarea ofertantului câştigător au fost depuse 5 contestaţii, care au fost însă respinse de instanţă.

Acest sector face parte din centura Bucuresti Sud la standard de autostradă, proiect ce va asigura conexiunea cu reţeaua TEN-T, respectiv coridorul IV Pan European, între autostrăzile Bucureşti – Piteşti (A1) şi Bucureşti – Constanţa (A2).

Traseul lotului 2 al autostrăzii începe din apropierea liniei CF 902 Bucureşti-Giurgiu (km 70+600), continuă între localităţile Sineşti şi Jilava unde intersectează DJ 401A (km 72+100), traversează râul Sabar (km 73+500), după care intersectează DN5 (km 74+900), unde a fost prevăzut un nod rutier.

După intersecţia cu DN5, traseul autostrăzii continuă pe direcţia nord – est, ocolind pădurea Jilava, traversează CF Bucureşti- Port 1 Decembrie şi trece la nord de Darăşti, unde intersectează DC101 (km 78+350).

În continuare, traseul autostrăzii se desfăşoară aproape paralel cu râul Sabar, pe circa 2 km, trece la sud de Măgurele şi Bragadiru, unde intersectează printr-un nod rutier DN6 (km 84+650).

Pe acest lot vor fi construite 2 noduri rutiere, 15 pasaje şi 2 poduri, iar elementele geometrice în plan ale traseului au fost proiectate pentru o viteză de 140 km/h.

Cele două noduri rutiere vor fi pe DN 5 Bucureşti – Giurgiu, la Km 74+900 şi DN 6 Bucureşti – Alexandria, la km 84+100, iar podurile: peste canal (Km 72+446.78), zona Fabrica de Cărămidă, cu o lungime totală de 40,70 metri şi peste râul Sabar (Km 73+518), cu o lungime totală de 85,20 m.

Pasajele vor fi: pasaj pe autostrada peste CF Bucureşti – Giurgiu (Km 70+500), cu o lungime totală de 163,50 m; pasaj pe DJ 401A peste autostradă Km (72+073.63), în zona Jilava-Sinesti, cu o lungime totală de 78,25 m; pasaj pe DE peste autostradă, peste canal (Km 73+446.91), cu o lungime totală de 78,25 m; pasaj pe bretea peste DN 5 (Km 0+401.85), pe relaţia Bucureşti-Giurgiu, cu o lungime totală de 60,20 m; pasaj pe autostrada peste DN 5 Km (74+876.35), pe relaţia Bucureşti-Giurgiu; traversarea DN 5 pe partea stângă, sensul spre autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se va face prin intermediul unui pasaj superior cu lungimea totală de 280.00 m; traversarea DN5 pe partea dreaptă, sensul spre autostrada A1 Bucureşti – Piteşti se va face prin intermediul unui pasaj superior cu lungimea totală de 247 m; pasaj pe autostrada peste CF Bucureşti – Port 1 Decembrie (Km 76+861.43), cu o lungime totală de 163,50 m; pasaj pe DC 101 peste autostradă (Km 78+340.16) în zona localităţilor Alunişu-Darăşti Ilfov, cu o lungime totală de 78,25 m; pasaj pe DE peste autostradă Km (79+240.66), care va avea o lungime totală de 78,25 m; pasaj pe DC 19 peste autostradă Km (80+275.36), pe relaţia Măgurele-Dumitrana, cu o lungime totală de 78,25 m; pasaj pe DC 20 peste autostradă Km (83+002.50), relaţia Vârteju-Cornetu, cu lungimea totală de 78,25 m; pasaj pe bretea peste DN 6 Km (0+508.45), pe relaţia Bucureşti-AIexandria, cu lungimea totală de 80,30 m; pasaj pe bretea peste autostradă ( Km 84+096.49), cu lungimea totală de 78,25 m; pasaj pe autostradă peste DN 6 (Km 84+535.27), pe relaţia Bucureşti-Alexandria, cu o lungime totală de 202,30 m.

Te-ar putea interesa și: