Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat câștigătorii desemnați pentru proiectarea și execuția a alte două loturi din Autostrada Transilvania, în lungime totală de aproape 55 de kilometri.

Este vorba despre două loturi din sectorul Suplacu de Barcău – Borș, după cum urmează:

Subsecțiunea 3C1, Suplacu de Barcău – Chiribiş, a fost câștigată de Asocierea Construcţii SA (România) – Hidroelektra Mehanizacija D.D. Croaţia. Lotul cu o lungime de 26,35 kilometri a fost atribuit acestei asocieri, la o valoare a ofertei de 361.901.913,71 lei fără TVA, echivalentul a 75,7 milioane euro.

Acest lot  prevede un nod rutier, la km 24+525, şi construirea sau finalizarea a 19 poduri, pasaje si viaducte. Potrivit CNAIR, perioada de proiectare este de 6 luni, iar cea de execuţie a lucrărilor este de 18 luni.

Iar subsecțiunea 3C2, Chiribiş – Biharia, în lungime de 28,55 kilometri, a fost câștigată de asocierea Trameco SA – Vahostav-SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL. Contractul are o valoare de 326.515.056,68 lei fără TVA, echivalentul a 68,3 milioane euro, iar asocierea are la dispoziţie 6 luni pentru activitatea de proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor.

De-a lungul traseului acestui lot vor fi construite sau finalizate 18 poduri, pasaje şi viaducte.

Ambele asocieri au ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 10 ani, precizează CNAIR.

Procedura de semnare a contractelor va putea fi declanşată după 10 zile, dacă în acest termen legal nu vor fi depuse contestaţii.