Premierul Boris Johnson a anunțat că săptămâna viitoare, Marea Britanie va începe campania de vaccinare pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2. Totodată, oficialul britanic a oferit o serie de asigurări, potrivit cărora, vaccinul produs de companiile Pfizer/BioNTech îndeplineşte cele mai stricte standarde internaţionale.

„Ne apropiem de împlinirea a un an de când omenirea este afectată puternic de Covid-19, în întreaga lume se înregistrează scăderi economice şi au murit 1,5 milioane de oameni. În tot acest timp, aşteptam şi speram să vină ziua în care luminile ştiinţei vor învinge inamicul invizibil pentru a ne oferi puterea să oprim acest inamic. Acum, oamenii de ştiinţă au reuşit”, a declarat Boris Johnson.

„Pot anunţa astăzi că Guvernul a acceptat recomandarea autorităţilor de reglementare în domeniul produselor medicale pentru aprobarea vaccinului Pfizer/BioNTech, pentru a fi distribuit în Marea Britanie”, a precizat Boris Johnson, subliniind că vaccinul îndeplineşte cele mai stricte standarde internaţionale.

40 de milioane de doze de vaccin au fost deja achiziționate

În același timp, premierul britanic a precizat că au fost achiziţionate 40 de milioane de doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech. El a mai menționat că primele persoane pe lista de vaccinare sunt personalul medical, vârstnicii, dar și restul persoanelor vulnerabile în fața virusului.

„Cel mai mare program de vaccinare din Marea Britanie va începe săptămâna viitoare. (…) Prima etapă va include vaccinarea pacienţilor centrelor pentru asistenţă, personalul medical, vârstnicii şi cei care sunt extrem de vulnerabili din punct de vedere clinic”, a subliniat Boris Johnson.

Totodată, premierul a îndemnat cetăţenii britanici să continue respectarea măsurilor impuse de autorități pentru a limita răspândirea virusului.

„Acum nu ne mai agăţăm de simpla speranţă că putem reveni la normalitate anul viitor, avem certitudinea şi anumite cunoştinţe că vom reuşi să ne recăpătăm vieţile”, a subliniat Boris Johnson.

La rândul său, Simon Stevens, directorul Serviciului Naţional de Sănătate din Anglia, a dat asigurări că vaccinul produs de grupul Pfizer/BioNTech este sigur din punct de vedere medical.