Guvernul nu are nicio intenţie să anuleze voucherele de vacanţă și acestea vor fi acordate în continuare, a declarat joi ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la deschiderea Târgului de Turism al României.

„Nu avem nicio intenţie să oprim voucherele de vacanţă, am spus-o şi în audierile parlamentare, a fost un fake news că cineva ar vrea să oprească voucherele de vacanţă. Nu, voucherele de vacanţă vor continua, ele au fost un vector de marketing pentru turism foarte important pentru promovarea turismului intern”, a precizat ministrul Economiei, care va controla în mandatul său şi sectorul turismului.

Acesta a indicat că va analiza şi posibilitatea emiterii de vouchere de vacanţă pentru lunile din afara sezoanelor turistice. „O să examinez foarte bine proiectul de ordonanţă, pentru că ne dorim ca şi în timpul de extrasezon turiştii români să circule”, a comentat Virgil Popescu.

Perioada în care bugetarii primesc vouchere de vacanţă va fi prelungită până în 2025, tichetele vor fi acordate exclusiv electronic, iar cei care pleacă în extrasezon în staţiuni vor primi mai mulţi bani.Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Turismului şi vine cu mai multe noutăţi pentru stimularea folosirii voucherelor şi pentru prevenirea evaziunii şi a operaţiunilor ilegale.

Potrivit proiectului, voucherele de vacanţă de 1.450 de lei vor fi acordate până în anul 2025, nu doar până în 2020, aşa cum se prevede în prezent.

Totodată, vor exista şi vouchere de 2.080 de lei, care vor putea fi folosite numai în extrasezon (adică în perioadele aprilie – mai şi octombrie – noiembrie). Salariaţii vor putea opta pentru una dintre cele două variante, iar alegerea se va face până în 1 noiembrie, pentru anul următor. Opţiunea iniţială nu va putea fi schimbată ulterior, până la următoarea dată de 1 noiembrie.

Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Turismului şi vine cu mai multe noutăţi pentru stimularea folosirii voucherelor şi pentru prevenirea evaziunii şi a operaţiunilor ilegale.

Potrivit proiectului, voucherele de vacanţă de 1.450 de lei vor fi acordate până în anul 2025, nu doar până în 2020, aşa cum se prevede în prezent.

Te-ar putea interesa și: