Anunțul momentului din partea ministrului Educației. Acesta a declarat, pentru hotnews.ro, că va modifica numărul de elevi dintr-o clasă. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, din toamnă, vor fi maxim 24-26 de copii într-o sală de curs.

„Am fost întotdeauna adeptul unui număr de elevi mai mic pe clasă. Îmi declar public disponibilitatea de modificare a metodologiei pentru reducerea numărului de elevi în clase, începând din toamnă.”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru sursa anterior menționată.

Anunțul momentului pentru elevi și părinți

Ministrul a mai precizat că în timpul anului nu există această posibilitate. Acesta a mai precizat că școlile sunt foarte aglomerate. Așadar, există riscul de a fi în scenariul roșu sau galben.

”În timpul anului nu există această posibilitate. De obicei școlile foarte aglomerate sunt în centre mari, aglomerate, unde riscul de a fi în scenariul roșu sau galben este mai mare, și atunci este posibilă spațierea”, a declarat Cîmpeanu.

Anunț din partea ministrului Educației: Atenția este mai puternică

În plus, Sorin Cîmpeanu a mai precizat că atenția elevilor este mai puternică într-o clasă cu un număr redus.

„Cu cât numărul e mai mic, cu atât atenția e mai puternică și rezultatele sunt mai bune. 24 – 26 de copii în clasă e un număr maxim”, a spus acesta ulterior, întrebat care ar fi numărul optim de copii într-o clasă.

Ministrul a declarat, joi, că s-a renunțat la scenariul hibrid.

Reînceperea școlii prin scenariul hibrid a fost unul dintre scenariile prin care elevii ar fi trebuit să învețe în această perioadă pandemică. Acest scenariu prevedea ca o parte din elevi să meargă la școală iar cealaltă parte să urmeze școala online.

Joi seara, ministrul Educației și Cercetării, Sorin Cîmpeanu, a declarat că a renunțat la scenariul hibrid și a și menționat de ce a ajuns la această decizie.

“Toţi elevii sunt în clasă în scenariul galben. Toţi elevii de clasa a opta, toţi elevii de clasa a XII-a şi a XIII-a. Decizia de astăzi, această funcţionare hibrid nu mai există”, a afirmat, joi seară, la Digi 24, Sorin Cîmpeanu.

“Sistemul hibrid dispare complet. Scenariul hibrid nu mai există. Experienţele din educaţie mi-au arătat că nu este eficient şi mi se pare că este mult mai clar aşa, mai simplu şi mai clar”, a adăugat ministrul Educaţiei.