Miliardarul care se află în spatele PRO TV urmează să facă cea mai importantă mișcare. E cutremur pe piața media. Mai exact, Grupul PPF, deţinut cehul Petr Kellner, are de gând să-şi listeze la bursă compania de telecomunicaţii. Grupul a selectat o serie de bănci pentru a explora potenţiala listare a diviziei Cetin. Aceasta operează cea mai mare reţea de telecomunicaţii din ţară, au declarat surse citate de Bloomberg.

PPF lucrează cu BNP Paribas, Morgan Stanley şi Societe Generale pentru a studia opţiunile pe care le implică oferta publică iniţială (IPO). Decizia ar evalua businessul la 4 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari).

Kellner este cel mai bogat om din Cehia. El are o avere estimată de Bloomberg Billionaires Index la 15,9 miliarde de dolari. Cetin, fondat în 2015, gestionează peste 44.000 de kilometri de cablu de fibră optică. În plus, conduce o reţea celulară care acoperă 99,7% din populaţia Cehiei.

Industria globală de telecomunicaţii a efectuat tranzacţii de 331 de miliarde de dolari doar în ultimul an.

Legătura miliardarului cu PRO TV

Un reprezentant al PPF a confirmat că listarea diviziei a fost luată în considerare. El a refuzat, însă, să comenteze pe baza evaluării. Totuşi, PPF plănuieşte să investească în continuare în industria telecom. Aceasta este extrem de importantă din punct de vedere strategic pentru companie.

Petr Kellner, 56 de ani, a început să îşi construiască averea la începutul anilor 1990. El a vândut produse de birotică şi papetărie. Ulterior a reuşit să lanseze un fond de investiţii prin care a cumpărat cel mai mare asigurator din Cehia.

Mutarea care vizează PRO TV s-a petrecut în octombrie 2019. Atunci, grupul american CME – Central European Media Enterprise , a făcut un anunț important. Principalul acţionar al PRO TV a spus că că a ajuns la o înţelegere definitivă pentru a fi achiziţionat de PPF. În joc era o într-o tranzacţie estimată la 2,1 miliarde de dolari.