Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, vine cu o veste excelentă din Parlament legată de banii românilor.

Mai exact, bugetul ministerului, precum şi bugetul asigurărilor sociale au primit sâmbătă avizul favorabil în Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului.

Raluca Turcan vine şi cu o altă informaţie pozitivă: bugetul asigurărilor sociale pentru 2021 a crescut cu 10% faţă de 2020 şi cu 20% faţă de anul 2019.

Ministrul Muncii explică şi cum vor fi împărţiţi banii anul acesta şi subliniază că au fost alocate 7,7 miliarde de lei în plus faţă de execuţia bugetară de anul trecut pentru plata pensiilor majorate cu 14%.

Mesajul complet al ministrului Muncii

„Aviz favorabil astăzi pentru bugetul Ministerului Muncii și pentru bugetul asigurărilor sociale, în Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului!

Bugetul asigurărilor sociale pentru acest an este cu 10% mai mare decât cel alocat anul trecut şi cu 20% mai mare decât cel alocat în 2019.

Este un buget care onorează toate angajamentele de plată prevăzute prin legile în vigoare, continuarea unor programe de protejare a locurilor de muncă (șomaj clasic, șomaj tehnic, stimularea angajatorilor), dar și susținerea proceselor de reformă instituțională pe care ne-am angajat să le demarăm:

  • Pentru plata pensiilor majorate cu 14% anul trecut, suma suplimentară alocată este de 7,7 miliarde de lei față de execuția din anul 2020;
  • Pentru plata alocațiilor de stat pentru copii, majorate de la 1 ianuarie 2021, sunt alocate 9,6 miliarde de lei;
  • Asistenței sociale îi sunt alocate 34,4 miliarde de lei, mai mult cu 6% față de anul trecut;
  • 5,97 miliarde de lei vor acoperi plata indemnizației de creștere a copilului și a stimulentului de reinserție;
  • 4,4 miliarde de lei sunt alocate pentru finanțarea drepturilor pentru persoanele cu handicap;
  • 1,43 miliarde de lei este suma destinată ajutoarelor sociale, ajutoarelor de urgență, alocațiilor de plasament și ajutoarelor de încălzire. Din acest fond au fost de altfel achitate și drepturile restante pentru minerii din Valea Jiului;
  • Din cele peste 4 miliarde de lei destinați bugetului pentru șomaj, o parte consistentă vor merge către finanțarea măsurilor active pentru păstrarea locurilor de muncă, și în acest an.”

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea