Florin Cîțu, premierul României, a avut, miercuri, o primă reacție la decizia CCR prin care s-a stabilit că legea prin care s-a anulat ordonanţa de amânare a creşterii pensiilor este constituţională. Cu toate acestea, șeful Guvernului spune că pensiilor nu vor creşte cu 40%, aşa cum prevede legea. Mai mult, o parte a responsabilităţii se pare că îi revine preşedintelui Iohannis.

Anunțul lui Florin Cîțu privind decizia CCR

„România nu şi-a permis anul trecut, nu-şi permite din în 2021 acest lucru. În acest moment legea merge la promulgare la domnul preşedinte, care are două variante: să o trimită la reexaminare în Parlamentul României sau să o promulge. Vom vedea care va fi varianta. Guvernul şi coaliţia şi-au asumat un calendar de creştere a pensiilor, vom creşte pensiile, dar pe calendarul pe care noi l-am asumat. Asta e varianta pe care mergem noi” a declarat Cîţu.

Cum au crescut pensiile de fapt

Întrebat dacă o creştere de 8% a pensiilor în septembrie, aşa cum plănuia Guvernul, este suficientă, Cîţu a afirmat că a scăzut inflaţia, deci automat a crescut şi puterea de cumpărare a românilor.

„Este o creştere a punctului de pensie în condiţiile economice actuale. Anul trecut nu au fost multe ţări care au crescut pensiile. Noi am crescut pensiile cu 14%. Acel 14% înseamnă efort suplimentar anul acesta de 9 miliarde de lei. Mai mult, România anul trecut a fost ţara care a crescut salariile în sectorul bugetar cu aproape 8%, în vreme ce media în UE a fost în jur de 2%. Eforturile făcute anul trecut au fost foarte mari şi se văd şi anul acesta. Având în vedere că inflaţia a scăzut constanţ, înseamnă că puterea de cumpărare a crescut”, a mai declarat Cîţu.

Decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie. Mai mult, judecătorii CCR au stabilit. că actul normativ este constituţional. Informația a fost transmisă de, surse din CCR, potrivit Agerpres.

Curtea Constituţională a României (CCR) a discutat, miercuri, una din sesizările importante ale Guvernului. Mai exact, cea cu privire la legile pentru aprobarea rectificării bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Aceasta prevedea, printre altele, majorarea cu 40% a punctului de pensie.

Legea, trimisă la CCR încă din octombrie

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională. În vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020. Și Legea pentru aprobarea OUG 136/2020 – rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

În esenţă, Executivul reiterează în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale. Acest lucru a avut consecinţa afectării principiului securităţii juridice.

“În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii”, precizează Guvernul.

Florin Cîțu, veste pentru milioane de pensionari după decizia CCR privind majorarea pensiilor! Anunțul premierului pentru români