Oamenii sunt îndemnați în Statele Unite ale Americii să nu își mai încarce telefoanele în porturi USB publice, precum cele din aeroporturi, hoteluri sau baruri , deoarece se expun unor riscuri foarte mari privind securitatea datelor personale.

Astfel, aceste porturi pot fi folosite de infractori cibernetici pentru a prelua controlul asupra smartphone-urilor și altor dispozitive electronice. Cabluri și porturi false, care costă doar câțiva dolari și se găsesc pe internet, permit transferul de malware (aplicații și programe dăunătoare) în telefoanele victimelor.

Ulterior, hackerul poate avea acces la datele personale ale utilizatorului, inclusiv la parole sau informații bancare.

Avertismentul este cu atât mai serios cu cât este făcut chiar de procurorul districtual din LA County, care a publicat un anunț pe site-ul instituției.

Procurorul le recomandă oamenilor să ia cu ei propriile încărcătoare atunci când călătoresc și să folosească prize. Mai mult, le sugerează să ia în calcul cumpărarea unei baterii externe. Și nu este singura luare de poziție în acest sens.

Experții în securitate informatică îi îndeamnă, de asemenea, pe utilizatorii de smartphone-uri să nu folosească cablurile altora sau pe cele disponibile în spaţii publice pentru a-şi încărca dispozitivele.

 

 

Te-ar putea interesa și: