Manevrele militare rusești au crescut ca amploare exponential în ultimii ani. Potrivit Agenției pentru Cercetare în Apărare din Suedia, lucrul acesta arată că Rusia se pregătește de un război, iar rușii ar avea în minte ca posibili adversari NATO și China.

Potrivit studiului, armata lui Vladimir Putin a implicat de la an la an tot mai mulţi soldaţi pentru exerciţiile militare. De la doar 10.000 în 2017, la 300.000 anul trecut. Mai mult decât atât, pe lângă militari, ruşii i-au scos la pregătire şi pe civili.

Zeci de mii de oameni au participat la simulările unor situaţii de urgenţă pentru a fi pregătiţi în orice moment să ajute forţele armate. Acest comportament este descifrat de analiştii militari suedezi într-un singur fel: Kremlinul face pregătiri pentru un conflict global şi de lungă durată.

Analiza vine în contextul în care Rusia a testat numeroase arme noi în ultimul an, iar la începutul acestei luni şi-a anunţat ieşirea din tratatul pentru forţele nucleare intermediare în care era semnatară alături de Statele Unite, scrie Digi24.ro.