Ce spune Violeta Alexandru despre sistemul de pensii

„Lucrez cu prioritate asupra unor decizii de management. Mi se par acestea urgenţa. Situaţia sistemului de pensii este critică în acest moment. Sunt nişte probleme de management care impietează asupra uşurinţei cu care oamenii trebuie să primească informaţii în ceea ce priveşte pensia. Sunt ani de zile în care oamenii aşteaptă pentru o decizie de recalculare, respectiv sunt luni întregi, ei fiind fără venit, în care li se procesează informaţiile. Deci mi se par prioritare deciziile de management, care afectează viaţa de zi cu zi a oamenilor, care vin să răspundă unor probleme nerezolvate de ani de zile”, a declarat Violeta Alexandru, după audierea din Parlament.

Contribuțiile la sistemul de pensii au scăzut cu 20%

Contribuţiile la sistemul de pensii publice au scăzut cu 10% în ultimii 20 de ani, procentul din PIB acordat acestui sistem de protecţie socială fiind mult sub media Uniunii Europene, se arată într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ludovic Orban de către „Cartel ALFA”.

„Finanţarea sistemelor publice de protecţie socială a fost erodată constant. Spre exemplu, la sistemul de pensii, în ultimele două decenii, cota de contribuţii, a fost scăzută cu 10 puncte procentuale (de la 35%, la 25%), din care o parte semnificativă este acum direcţionată către sistemul de pensii administrat privat (pilonul II). Guvernul liberal doreşte să direcţioneze şi mai mulţi bani în pilonul II, din nou fără un studiu de impact şi fără nicio consultare, erodând şi mai mult sistemul public de pensii”, a declarat Bogdan Hossu, preşedintele „Cartel Alfa”