Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, aduce veşti bune şoferilor care nu şi-au recuperat banii plătiți pentru taxa auto. Ultimele informații arată că aceștia vor recupera banii intregral de la stat până la sfârşitul lunii iunie 2019

Recuperarea taxei auto se va face până la sfârşitul lunii iunie 2019

Atenție! Când începe programul „Rabla 2019”. Anunț important de la ministrul Mediului

“Noi am prelungit termenul ca dovadă că bugetul nu a putut fi adoptat la începutul anului, aşa cum şi-a dorit Guvernul. Atâta timp cât avem banii prinşi în buget, nu va fi o problemă cu restituirea”, a explicat ministrul Graţiela Gavrilescu.

Până la finalul anului trecut, în jur de un milion de şoferi şi-au recuperat banii daţi pe taxa auto, adică 2,5 miliarde de lei în total, însă alţi aproape 6 milioane de şoferi încă mai aşteaptă să-şi recupereze banii, cu tot cu dobânzile aferente. Suma depăşeşte 4 miliarde de lei. Mulţi dintre cei care au de recuperat banii au obţinut acest drept în instanţă, urmând să primească sumele cu tot cu dobânzile aferente. Ceilalţi, au depus doar o cerere, după o hotărâre de Guvern.

Cererea de restituire pentru taxa auto se soluționează prin decizie emisă de către ANAF, iar restituirea sumelor se realizează, în baza deciziilor emise tot de ANAF. Restituirea banilor pentru timbrul de mediu se va face în contul bancar indicat de solicitant în cererea sa de restituire. Contribuabilii pot face contestație, în termen de 45 de zile de la comunicarea deciziei. ANAF este obligată să soluționeze contestația în termenul legal. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi contestate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.

Mii de șoferi așteaptă acest anunț! Guvernul a decis: Ce se întâmplă cu taxa auto