Investiţia într-o centrală termică diferă de la caz la caz. Există o serie de aspecte pe care trebuie să le iei în calcul atunci când te gândeşti să faci o astfel de achiziţie.

Cheltuieli suplimentare

Printre principalele aspecte se numără dimensiunea efectivă a locuinţei pe care vrei să o încălzeşti folosind centrala sau tipul investiţiei, mai exact dacă este vorba doar despre înlocuirea unui dispozitiv mai vechi sau despre montarea unei instalaţii complete, care este, evident, mai costisitoare.

Instalarea unei centrale termice pentru prima oară într-un apartament mediu din România ajunge la circa 8.000 de lei, sumă din care centrala reprezintă efectiv doar 3.000-3.200 de lei, în funcţie de model şi de caracteristicile de care dispune, potrivit estimărilor Ariston Thermo România, unul dintre principalii jucători din domeniu, activ pe piaţa locală de mai bine de 20 de ani.

Echipamente de ultimă generație

”Echipamentele de încălzire alese de către români în ultima perioadă au la bază eficienţa energetică şi posibilitatea de a face economii la plata utilităţilor, dar vedem şi tot mai mult interes pentru tehnologiile noi, pentru posibilitatea de conectare a echipamentelor prin internet”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România, citat de adevarul.ro.

Potrivit celor mai recente date, mai bine de 50% din totalul vânzărilor de sisteme de încălzire pe gaz sunt generate de înlocuiri, semn clar al maturizării pieţei locale.

Vârsta medie a centralelor termice

În medie, românii ajung să îşi înlocuiască centrala termică după 12-14 ani de funcţionare, mai târziu faţă de locuitorii statelor din vestul Europei, spre exemplu, care îşi schimbă centrala şi la 8 ani de la instalare.

Vârsta medie a centralelor termice din România este de 7-8 ani, parcul total de astfel de sisteme instalate la nivel naţional fiind în creştere. Reprezentanţii Ariston Thermo România estimează că numărul total de centrale achiziţionate va ajunge în 2019 la aproximativ 2,6 milioane de unităţi.