Principalele motive invocate de sindicatul taximetriştilor sunt preţul carburanţilor şi majorarea salariilor. Este doar prima etapă de scumpire. Administratorii companiilor de taxi vor preţuri şi mai mari în perioada următoare.

Călătoria cu taxiul se va scumpi cu 30 de bani la toate companiile. De la 1 noiembrie, taximetriştii vor cere aproape 2 lei pe fiecare kilometru parcurs în timpul zilei şi cu minim 30 de bani mai mult, în timpul nopţii.

Un leu şi 99 de bani pe fiecare kilometru parcurs ziua, respectiv 2 lei şi 29 de bani pentru aceeaşi distanţă, noaptea. În opinia sindicatului taximetriştilor şi a majorităţii oficialilor companiilor, de la 1 noiembrie, acestea vor fi tarifele minime de călătorie cu taxiul prin Bucureşti.

„Carburantul s-a mărit. În momentul când a intervenit salariul minim pe economie, în niciun caz nu s-a mărit tariful, am ajuns acum să mărim tariful. Ca să fie piaţa mai atractivă, şi noi trebuie să mărim salariile. Şi pentru acest lucru trebuie să mărim şi tariful”, explică Vasile Ştefănescu – preşedintele COTAR.

„Majorare e prea mult spus. Încercăm o ajustare a tarifului faţă de costurile reale ale activităţii în sine. Vom ajunge în prima fază la 1 leu şi 99 de bani pe kilometru, după care, sigur, funcţie de evoluţia pieţei, de evoluţia preţurilor la combustibil şi de celelalte cheltuieli. Probabil că va trebui să ţinem preţul pe călătorie, preţul pe kilometru ajustat, la valoarea cât de cât reală. Noi avem 1,69, după care la sfârşitul lunii va face toată lumea 1,99. Tariful de noapte, aşa cum prevede legea, poate fi mai mare şi cu 50 la sută”, a declarat pentru Digi24 Teodor Anghel, managerul unei companii de taximetrie.

Majorarea anunţată de sindicate şi companii le surâde taximetriştilor, dar cei 2 lei pe kilometru nu-i mulţumeşte.

– 2,3 sau 2,4 (lei/km) mi se pare un preţ corect, spune un taximetrist.
– Doar că nu va fi 2,3 sau 2,4. Va fi aproape 2!
– E bine şi aşa! 1,99 e mult mai bine.

 

– 1,99 e un tarif normal. Ţinând cont că în străinătate tarifele sunt mult mai mari…, spune un alt șofer de taxi.

Refuzaţi de multe ori, şi ziua, şi noaptea, înjuraţi şi taxaţi de aparate măsluite cu celebrele „maimuţe”, călătorii nu gustă scumpirea.

„Nu prea sunt de acord, sincer să fiu. Refuzul… asta mă deranjează. Şi cu tips-ul care şi-l cer!”, spune un client.

Fie că plac sau nu, noile tarife intră oricum în vigoare. În schimb, promisul regulament de conduită al taximetristului bucureştean este tot în sertarele Municipalităţii. Drept urmare, confortul călătorului şi comportamentul şoferului rămân, cel puţin pentru moment, aceleaşi.

 Tarifele la majoritatea companiilor de taximetre au crescut de la 1,39 lei la 1,69 lei pe kilometru de la 1 octombrie 2017, o scumpire care venea după mai bine de opt ani de când era în vigoare vechiul tarif.