Este vorba despre acțiunile la purtător ale companiilor. Acestea trebuie convertite în acțiuni nominative, potrivit noilor norme, informează ONRC.

Mai mult, companiile sunt obligate să înregistreze beneficiarii reali în Registrul Beneficiarilor Reali, ţinut de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Modificările se fac în baza dispozițiilor Legii nr. 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Potrivit lefii, beneficiarul real este cel care deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia/căreia se realizează o tranzacţie, o operaţiune sau o activitate.

Oficiului Național al Registrului Comerțului va organiza un registru central în care se vor înregistra date privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului.

Nu se înregistrează beneficiarii regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale şi societăţilor deţinute integral sau majoritar de stat.

La înmatriculare, persoanele vizate vor depune anual, sau ori de câte ori intervine o modificare, o declaraţie privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul Beneficiarilor Reali.

Nerespectarea noilor reguli se pedepsește cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. Mai mult, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se va comunica oficiului registrului comerţului. Astfel, nedepunerea declaraţiei va duce la dizolvarea societăţii.

Vor fi abrogate dispozițiile legale privitoare la acțiunile la purtător, iar capitalul social al societăților pe acțiuni va fi reprezentat doar prin acțiuni nominative. Se va interzice emiterea de noi acţiuni la purtător şi efectuarea de operaţiuni cu acţiunile la purtător existente.

Acţiunile la purtător emise anterior intrării în vigoare a legii vor fi convertite în acţiuni nominative în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ.

În cazul în care nu se va produce această schimbare, orice persoană interesată și Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pot solicita tribunalului dizolvarea societăţii respective.

De asemenea, dacă acțiunile la purtător nu sunt convertite în acțiuni nominative, acestea se anulează de drept, iar capitalului social va fi redus și se va înregistra în registrul comerțului.