„Am spus foarte clar că, până la final de aprilie, toate deciziile de impunere care mai sunt încă de emis de către ANAF trebuie să se emită. Dacă nu se emit aceste decizii, acele persoane în acele zone pleacă din funcţie. Oricine ar fi, pleacă din funcţie. Nu este cazul la Bistriţa, pentru că dumneavoastră staţi foarte bine. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului în care trebuie să plătim omului acea sumă. Din păcate, astăzi, este o întreagă birocraţie pe acest subiect şi, la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe. Adică suntem acum în aprilie, cât mai este până la final, iar până la final de mai trebuie să găsească orice fel de soluţie”, a declarat Teodorovici.

Ministrul a mai declarat că banii care au fost dați pe taxa auto trebuie restituiți, chiar dacă șoferii au sau nu, în present, datorii către stat. Ei vor fi verificați ulterior.

„Plata sumelor pe care noi le asigurăm de la buget – Fondul de Mediu, noi, nu contează – le asigurăm, iar dânşii trebuie să plătească şi stau după aceea, dacă este, să verifice. Îmi spun ce trebuie să modificăm legal ca să facă acest pas, să plătească contribuabililor acea sumă şi după asta să stea să facă verificarea cu ce are de dat, eventual, acea persoană către stat. Pentru că, atunci când statul a luat banii contribuabilului, i-a luat cu două mâini, şi acum stă, din păcate pentru contribuabil, statul să se verifice”, a justificat Eugen Teodorovici.

Eugen Teodorovici a transmis că singurele cazuri în care taxa auto nu s-ar rambursa până la sfârșitul lunii mai sunt cele în care ANAF a cerut clarificări în legătură cu proprietatea vehiculului.

Te-ar putea interesa și: