Este vorba despre persoanele încadrate în grad de invaliditate. Acestea au obligaţia să se prezinte pentru revizuirea medicală la termenul stabilit şi să prezinte documentele medicale şi rezultatele investigaţiilor medicale solicitate de medicul expert al asigurărilor sociale.

Revizuirea medicală se poate efectua oricând, atât la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat, precum şi din oficiu, ca urmare a convocării justificate de către medicul expert al asigurărilor sociale.

În același, nu mai sunt supuşi revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care:
a) prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă;
b) au împlinit vârstele standard de pensionare prevăzute de prezenta lege.

Neprezentarea persoanelor la convocare, precum şi refuzul de a efectua investigaţiile medicale şi examinările necesare pentru evaluarea/expertizarea capacităţii de muncă, atrag respingerea cererii de încadrare în grad de invaliditate sau după caz, suspendarea plăţii pensiei de invaliditate, se arată în proiectul de lege.