Legea pensiilor va trece în Camera Deputaţilor şi, dacă nu vom reuşi un dialog onest cu colegii din Opoziţie, pe argumente, nu pe declaraţii politice, vom încerca un vot săptămâna viitoare, a declarat, joi seara, ministrul Muncii, Marius Budăi, transmite Agerpres.

„Eu asigur toţi pensionarii că vom trece legea la Camera Deputaţilor, vom trimite legea la preşedinte la promulgare, vom depăşi orice piedici ni se vor pune şi ulterior, iar pensiile îşi vor urma cursul, aşa cum este prevăzut în lege şi aşa cum sunt prevăzute şi prinse în măsurile de guvernare ale alianţei PSD-ALDE. (…) Imediat după votul din Senat am ieşit public şi am spus că ne-am dori să avem o dezbatere onestă pe acest proiect de lege şi în Camera Deputaţilor să încercăm să lămurim colegii din Opoziţie că este o lege bună, o lege care aduce plus în buzunarele pensionarilor şi să avem chiar un consens, dacă se poate, pe această lege. Şi spuneam atunci că, dacă vom reuşi să deschidem acest dialog, vom fi dispuşi să dezbatem chiar şi toată vara dacă este cazul. Nu suntem convinşi că vom putea avea dialog, şi dacă nu vom putea să avem un dialog onest, pe argumente, nu pe declaraţii politice, atunci noi vom dezbate în Comisia pentru muncă şi în Camera Deputaţilor şi vom încerca un vot săptămâna viitoare”, a explicat Budăi la România TV.

El a precizat că în situaţia în care preşedintele Klaus Iohannis nu va promulga legea, Guvernul are la dispoziţie instrumentele şi posibilităţile de a pune în aplicare ce a promis.

„După votul din Cameră vine trimiterea la domnul preşedinte la promulgare. Aşteptăm ca domnul preşedinte să semneze şi să trimită către Monitorul Oficial. Dacă nu se va întâmpla asta, avem instrumente constituţionale la dispoziţie. Liniştesc toţi pensionarii. Aşa cum am făcut pe parcursul anului 2017 şi în 2018 noi avem clar instrumente şi posibilităţi să punem în aplicare ceea ce am promis”, a mai spus ministrul Muncii.

Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.