În acest sens, s-a discutat despre întrebarea ce ar scoate românii la vot. Liberalul Daniel Fenechiu a declarat că aceasta ar putea fi legată de întărirea instituțiilor judiciare și de combatere a corupției.

„Eu cred că întrebarea va fi fie pe teme de integritate, fie pe teme de corupție, lupta anticorupție. Eu aș înclina mai mult să cred că întrebarea va fi în zona întăririi instituțiilor judiciare și combaterii corupției.

Nu am detalii. Știu că președintelui i-au fost trimise foarte multe propuneri, atât de societatea civilă, cât și de colegi parlamentari care au fost foarte intuitivi în materia asta. ‘Sunteți de acord cu întărirea instituțiilor judiciare și înăsprirea legislației anticorupție?’, ar putea fi una dintre întrebări”, a spus Daniel Fenechiu.

„Lucrăm deja intens la asta, analizăm datele, variantele, partea legală. Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai, când avem alegeri europarlamentare”, a dezvăluit Klaus Iohannis.