Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă în care a vorbit despre planurile ministerului pe care-l conduce pentru revenirea economiei din România, precum şi despre sprijinul acordat până acum angajaţilor şi angajatorilor, precum şi măsurile de susţinere a acestora în continuare.

“Prin comparație cu alte țări europene, avem un rezultat foarte bun, în sensul în care de la reglementare până la efectuarea plăților a reușit să mobilizeze nu mai puțin de 2,8 miliarde de lei pentru aproximativ 1.000.800 de angajați și profesioniști. De la idee până la trimiterea banilor s-au scurs doar câteva săptămâni, timp în care atât Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, cât și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială s-au mobilizat ambele instituții, atât conducerea de la Bucureşti, cât și echipele din teritoriu. Știu că s-a comunicat, poate imperfect, dar s-au făcut toate eforturile de comunicare cu beneficiarii acestei măsuri denumite șomaj tehnic, acordată în perioada de criză și, ulterior, de alertă.

Am semnat deja cu Ministerul Fondurilor Europene un contract de finanțare pentru ca o parte din fondurile din șomaj tehnic să fie preluate din fonduri europene. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pregătește acum ultimele proceduri în vederea accesării acestor fonduri, astfel încât o bună parte din bugetul alocat acestui demers să fie acoperit din resurse europene disponibile României. Ne-am dorit să venim cât mai repede în sprijinul celor care au nevoie de fonduri și am pregătit toate documentele de plată și am efectuat plățile din resursele naționale, dar mă bucur să văd că, prin mobilizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, redistribuim acum fondurile către bugetul de șomaj pentru alte măsuri de sprijin despre care vom vorbi în continuare, pentru că o parte din bani deja îi recuperăm de la Comisia Europeană”, a declarat ministrul Muncii.

“Suntem conștienți că unele domenii trebuie să rămână închise”

Violeta Alexandru a vorbit şi despre domeniile care vor trebui să rămână în continuare închise, având în vedere că pericolul reprezentat de noul coronavirus nu a dispărut în totalitate.

“Suntem conștienți că unele domenii trebuie să rămână închise, e vorba despre domenii în care activitatea presupune un public numeros, participarea unui public numeros, și de aceea rămânem în continuare în sprijinul acestor domenii, prin continuarea șomajului tehnic, adică, prin acordarea în continuare a sprijinului cunoscut deja de către dumneavoastră, strict către acele domenii cu privire la care se păstrează măsurile de restricție.

Este vorba despre activitățile de tip spectacole, concerte, cu public peste de peste 500 de persoane, atât în spații deschise, cât și închise, orice fel de activitate de acest tip, adică, evenimente desfășurate în spații închise, rămân pentru moment suspendate, rămân pentru moment interzise. Este vorba despre restaurantele cu spații închise, cu privire la care se menține măsura de restricție legată de permiterea accesului clienților, publicului în incintă. Mall-urile cu suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, activitățile sportive de tip fitness, piscine în spații închise, sporturile de contact, grădinițele, creșele în care activitatea înseamnă lucrul cu copiii în condițiile în care cerem anumite măsuri de protecție dificil de gestionată de cei mici. Şi, bineînțeles transportul aerian, până la deciziile ulterioare pe care le va anunța Guvernul. Pentru că aceste activități rămân închise, Ministerul Muncii și Protecției Sociale rămâne alături de cei care sunt impactaţi de aceste măsuri, oferind sprijinul, ca și până acum, oferim sprijinul constând în șomajul tehnic pentru toți cei care desfășurau activități în aceste domenii și acum nu o mai pot face”, a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Ministrul cere sprijinul partenerilor sociali

Violeta Alexandru a mai făcut un apel către partenerii sociali să colaboreze în continuare cu ministerul, pentru elaborarea celor mai bune măsuri care să vină în sprijinul economiei, a angajaţilor şi a angajatorilor.

“Ministerul Muncii este primul minister care vine cu primul pachet de măsuri pentru revenirea în economie. Sunt noi iniţiative la care lucrăm şi cu privire la care vă voi consulta în continuare, pentru a putea reglementa acolo unde dumneavoastră aveţi nevoie. Sunt măsuri care vor sprijini flexibilizarea muncii în domeniile cu privire la care am văzut, în această perioadă, că sunt justificate măsuri de flexibilizare. Sunt măsuri prin care vrem să venim în sprijinul celor care desfăşoară activităţi în afara spaţiului tradiţional, adică la birou şi pot lucra chiar eficient în alt spaţiu, în comun acord cu angajatorul. Pregătim în perioada următoare noi măsuri cu privire la care vă cer sprijinul şi vă rog să colaborăm în continuare!”, a declarat Violeta Alexandru într-o conferinţă de presă.

“De modul în care îţi respecţi angajaţii depinde performanţă firmei pe care o ai”

Ministrul Muncii le-a transmis angajatorilor să îşi respecte forţa de muncă, sa facă angajaţilor care revin acum contracte de muncă şi să păstreze măsurile de protecţie pentru aceştia.

“Fac un apel catre angajatori să-şi respecte forţa de muncă, să le faca contracte de muncă celor care sunt acum în etapa de angajare, respectiv să prezerve toate măsurile de protecţie pentru angajaţii cărora le-au întrerupt măsura de suspendare temporară, de şomaj tehnic, şi le-au reactivat contractele pentru revenirea în activitate.

Dincolo de resursele financiare, forţa de muncă este cea mai importantă valoare pentru un angajator. De modul în care îţi respecţi angajaţii depinde performanţă firmei pe care o ai”, a mai precizat ministrul liberal.

Violeta Alexandru a promis că va fi “foarte mult în afara biroului între cei care astăzi vin alături de eforturile noastre ca să arate că România revine la muncă, România munceşte”.