Ultima rundă a tarifelor SUA a intrat în vigoare în weekend cu puțin tam-tam, iar piețele de capital au pornit cu o diferență mai scăzută în tranzacționarea din această săptămână înainte de a reveni aproape la același nivel și chiar mai bine în această dimineață în cazul Europei, pe măsură ce euro scăzut a dat un impuls sentimentului la bursele europene. Administrația Trump e complet distrasa de amenințarea uraganului major Dorian care se apropie de coasta Floridei și care pare că va zdrobi o mare parte a litoralului estic, așa că președintele nu a mai făcut aproape niciun alt comentariu.

China a stabilit yuanul la doar un punct de bază mai puțin pentru a deschide săptămâna, iar o zonă de rezistență locală în jur de 7.17 s-a dezvoltat în ultimele patru zile de tranzacționare. Din acțiunile pieței se poate doar presupune că piața are în continuare speranțe la o detensionare sau chiar mai bine, iar orice titlu din presă ce descurajează această noțiune se va dovedi, cel mai probabil, foarte negativ pentru sentimentul de risc.

O serie de articole cu privire la “Revoluția lui Corbyn”, din weekend, descrie planurile lui Corbyn pentru o transformare a politicii Marii Britanii pentru a stimula reducerea inegalității și o inversare mai mult sau mai puțin cuprinzătoare a reformelor lui Thatcher.

„E interesant de observat că primul lui impuls nu este de a urmări o „relaxare cantitativă a poporului” și retragerea Teoriei Monetare Moderne, ci chiar caută să-și finanțeze platforma prin noi impozite. Acest lucru deschide o traiectorie de evoluție negativă pentru lira sterlină chiar și de la aceste niveluri dacă tactica lui Boris Johnson de a îndeplini Brexit-ul și de a câștiga alegerile viitoare va eșua”, spune John Hardy, director de strategie la Saxo Bank.

EURUSD s-a revărsat din nou către noile minime – este a cincea oară când avem parte de un nou minim al ciclului din august anul trecut încoace.

„A se nota că în cele patru ocazii anterioare, prețul acțiunii a revenit rapid, într-o zi până la trei zile, chiar dacă tendința generală a rămas în scădere. Dacă vom vedea sau nu și de această dată o reiterare a acestui tipar stabilit, va depinde, cel mai probabil, de semnalele transmise de Fed-ul lui Powell”, mai adaugă Hardy.

Calea către 1.0800 până la 1.0750 este acum deschisă, iar următorul test imediat pentru sentimentul euro este ședința BCE din 12 septembrie.

„Un risc psihologic aici este ca depășirea pragului de 1.100 să îi facă pe speculatori și pe traderii care au activat pe tușă să intervină forțat de teamă că ratează mișcarea, căci e posibil ca ei să fi fost mulțumiți la gândul că prețul acțiunii de anul trecut și altele vor continua”, a încheiat John Hardy.

Saxo Bank Group este un specialist fintech de top, axat pe tranzacționarea multi-asset și investiții, livrând serviciul ‘Banking-as-a-Service’ clienților instituționali. Timp de peste 25 de ani, misiunea Saxo a fost de a democratiza investițiile și tranzacționarea, ajutând clienții prin facilitarea accesului neîntrerupt la piețele globale de capital prin tehnologie și expertiză.