„Am tot vorbit în ultimul timp despre acest episod de vreme rece, cu precipitații, care aduce ninsori în zonele montane și posibil chiar deluroase. Dar marea provocare a acestei nopți și a dimineții de mâine este legată de apariția lapoviței sau chiar a fulgilor de nea în zona Capitalei.

Este posibil să vedem fulgi de nea în București? Răspunsul este, da! Procentual, șansele sunt sub 50%, dar condiții există”, scrie pagina Prognoze Meteo.

Concret, temperatura din Capitală va ajunge în jurul a 0 grade, pentru că aerul rece continuă să se deplaseze la nivelul României până mâine dimineață. Dacă acest lucru se întâmplă, scrie sursa citată, atunci precipitațiile pot fi și sub formă de lapoviță sau chiar fulgi de nea.

„Aerul rece continuă deplasarea la nivelul țării noastre și până mâine dimineață, temperatura la 850 hPa (1.5 km) va ajunge în jurul a 0 grade, posibil chiar spre -1, -2 grade inclusiv în zona Capitalei. Dacă acest lucru se întâmplă, atunci precipitațiile pot fi și sub formă de lapoviță sau chiar fulgi de nea. Chiar dacă este aproape un vis, mici șanse există. Să vedem dacă se și realizează”, conchide Prognoze Meteo.