Un număr de 214 dosare de finanţare a fost aprobat, marţi, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în cadrul Programelor Rabla şi Rabla Plus destinate persoanelor juridice, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei, transmis AGERPRES.

Astfel, în această etapă, din totalul aprobat de către Comitetul de avizare, pentru Programul Rabla au fost acceptate 123 dosare pentru 250 autovehicule, în timp ce pentru Programul Rabla Plus este vorba despre 91 dosare pentru 201 autovehicule, dintre care 44 electrice hibride şi 157 pur electrice.

Potrivit sursei citate, listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secţiunile aferente Programelor Rabla şi Rabla Plus.

De asemenea, persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi în cele două programe, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituţiei.

Sesiunea de depunere a dosarelor de către persoanele juridice, atât pentru Programul „Rabla”, cât şi pentru Programul „Rabla Plus”, se desfăşoară până la data de 30 septembrie 2019.

Românii se pot înscrie, începând din 12 aprilie, în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile 2019, bugetul alocat pentru acest an fiind de 320 de milioane de lei.

Prima de casare va rămâne şi anul acesta la 6.500 lei, la care se pot acumula, în funcţie de motoare, ecobonusuri de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru hibrid. Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% electrică.

Programele ar fi trebuit să demareze pe 5 aprilie, însă lansarea lor a fost amânată, deoarece s-a decis scoaterea ITP din ghidul de finanţare.