OUG 114 va fi modificată și în zona de pensii private. Potrivit proiectului postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, obligația fondurilor private de pensii de a își majora capitalul a fost amânată până la 31 mai, iar prima tranșă de majorare va trebui făcută abia pe 31 decembrie.

“Aplicarea art. 60 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (referitor la majorarea capitalului social, n.r.), se suspendă până la data de 31 mai 2019. Pe perioada suspendării, capitalul social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii este echivalentul în lei, calculat la cursul de schimb al BNR la data constituirii, al sumei de 4 milioane euro”, arată proeiectul citat.

Citește și Ultima oră. Adio, ROBOR! Se schimbă dobânda pentru creditele în lei. Rate diferite penru milioane de români

Motivând că este nevoie ca fondurile să poată garanta plata pensiilor, Guvernul a decis să impună administratorilor din pilonul II majorări de capital care cumulează 800 de milioane de euro, pentru 8 administratori. În paralel, s-a introdus posibilitatea ca oamenii să poată alege dacă mai cotzează a fondurile private sau își mută întreaga contribuție către pensia de stat. În prezent 3,75% din salariul brut al românilor merge către fondurile private , care au acumulat active totale de circa 10 miliarde de euro. Ele au 7 milioane de cotizanți, dintre care circa 3,75 milioane activi.

Introducerea noilor reglementări a stârnit reacții puternice din partea fondurilor care au luat în calcul inclusiv retragerea de pe piață locală.

Vezi și: Cutremur în Guvern! Petrea Daea DEMIS! Lista miniștrilor care vor părăsi cabinetul Dăncilă (SURSE)