Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său american, Donald Trump, produce deja efecte, companiile americane având peste 10 miliarde de dolari în proiecte potenţiale noi în România, susține purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.

”La numai două zile de la vizita preşedintelui Iohannis la Casa Albă, unde s-a întâlnit atât cu Trump cât şi cu cei mai importanţi membri ai Guvernului SUA, companiile americane au anunţat deja că au în proiect investiţii de peste 10 miliarde de dolari în ţara noastră. Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO), o organizaţie non-profit cu sediul la Washington, care reprezintă companii din Fortune 500 care fac afaceri în România, a comunicat după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu preşedintele Donald Trump că sprijinul SUA pentru România va avea un efect pozitiv pentru economia românească în condiţiile în care ‘companiile americane au peste 10 miliarde de dolari în proiecte potenţiale noi în România”, a scris Dancă, joi, pe Facebook.

El spune că ”prestigiul şi credibilitatea” preşedintelui Iohannis au păstrat multe investiţii strategice în România, care au fost puse ”în pericol de măsurile haotice şi ostile ale guvernării PSD – ALDE”.

”Garanţia pe care o reprezintă preşedintele României pentru stabilitatea investiţiilor, iată, aduce proiecte noi importante în economia românească. Promovarea şi garantarea investiţiilor private reprezintă cel mai important pilon pentru o dezvoltare economică sănătoasă într-o Românie normală, care poate să ducă la creşterea numărului de locuri de muncă mai bine plătite pentru români şi la creşterea bunăstării în general”, a mai scris Dancă.