Premierul Ludovic Orban a anunțat, la începutul ședinței Guvernului de vineri, asumarea răspunderii în Parlament pe două pachete de legi, care cuprind prorogările din justiție, OUG 51 privind decontarea transportului elevilor, Legea plafoanelor bugetare și modificări la OUG 114. Ludovic Orban a anunțat o nouă ședință de Guvern marți pentru a declanșa asumarea răspunderii.

”Decizia de a ne angaja răspunderea în fața Parlamentului pe două pachete de legi. Prima angajare e pentru un proiect de lege care va cuprinde modificări în două domenii și care va cuprinde Legea plafoanelor bugetare.

Legi propuse pentru abrogare

Primul pachet: prorogarea termenelor din legile justiție privind pensionarea anticipată, trecere de la complete de 2 la 3 și de la mărirea vechimi pentru intrarea în magistratură. Ne propunem ca anul viitor să abrogăm aceste legi”, a declarat Ludovic Orban.

”Totodată, vom abroga OUG 51, astfel încât să permitem decontarea navetei școlare. OUG 51 a urmărit două scopuri perverse: la presiunea baronilor PSD să nu mai deconteze transportul elevilor și prelungește licențele de transport intrajudețean cu 4 ani, ignorând obligația de a face licitație.

În primul pachet se află și Legea plafoanelor, necesară pentru adoptarea bugetului de stat”, a adăugat Premierul.

Ședință de guvern pentru angajarea răspunderii

”La această ședință, vom discuta într-o primă ședință textul. Marți convonc ședință de Guvern pentru a adopta și angaja răspunderea.

De asemenea, ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea tuturor prevederilor catastrofale din OUG 114. Ordonanța se află în dezbaterea parlamentară și trag nădejde că vom putea aproba toate acele prevederi. Nu știu dacă vom putea, pentru că din ce aud în comisii, unii vor să înrăutățească. Au mărit plafonul fantomaticului FDI la 15 milioane. E de noaptea minții. Vom adopta în altă ședință, nu marți, astfel încât să ne putem asuma răspunderea”, a mai spus șeful Guvernului.