Florin Călinescu consideră că Viorică Dăncilă a promis că va demisiona de la conducerea PSD în cazul în care nu câștigă alegerile prezidențiale doar pentru a nu fi „halită” de social-democrați, scrie digi24.ro.

Călinescu a vorbit și despre demisiile și demiterile din ultima vreme din Guvern și consideră că „Dăncilă va demite pe oricine și dacă nu îi place cum respiră lângă ea în lift. Ea crede că trebuie să aibă disciplină în partid. Ea nu poate sa îi domine prin inteligență”.

Legat de demiterea Ecaterinei Andronescu de la Educație, Călinescu consideră ca este binemeritată. Actorul o consideră pe fostul ministru responsabilă pentru dezastrul actual din sistemul educațional.

„Moga (Nicolae Moga, care a fost ministru de Interne doar șase zile, n.r.) a fost șmecher și a plecat înainte. Dăncilă va demite pe oricine poate, sperând că populația României se va întoarce la ea cu dragoste”, a continuat Florin Călinescu.

Acesta a vorbit și despre candidatura anunțată de Premierul Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale. Călinescu spune că pentru Dăncilă, funcția de Premier e ca la coafor „mai un pic de aici, mai ia-mă pe la spate”.

„D-na premier și-a servit singură la plasă o profeție. A spus: intru în cursa prezidențială și, dacă pierd, îmi dau demisia. Eu cred că ea mai așteaptă 2-3 luni să își mai ia niste broșe, niște rochițe, să mai vadă niște locuri. Și nu va câștiga. Și atunci își dă demisia: hai, bărbate, mergem la film. Pentru ea, prim-ministrăreala unei țări e ca la coafeză, îi zice: mai un pic de aici, mai ia-mă pe la spate”, a spus Florin Călinescu.

„D-na premier este ca la șah, a halit partidul lui Dragnea într-o secundă, dar aligatorii stau în întuneric și pândesc glezna actualului președinte. A pus căpăstru pe ei, a obținut președinția partidului, candidează la președinția României stârnind niște vâltori mici la început, și l-a urcat pe Tăriceanu în cap și a zis: nu, tată, eu candidez”, a continuat actorul.

Este posibil ca Dăncilă să nu câștige alegerile „și atunci partidul o halește”. „Toți cei care au candidat și nu au câștigat au fost haliți. Mormolocii devin crocodili. Și ea zice: nu stau să mă mâncați voi, puilor, îmi dau demisia și plec la Govora. Ea mai are patru luni de zile cu mașină cu șofer, avea ea în Videle?”, a mai spus Florin Călinescu.