Grupul Eurosting, cu activităţi în domeniul producţiei şi comercializării produselor de prevenire şi stingere a incendiilor, se află în etapa obţinerii finanţării necesare achiziţiei, proces în care este sprijinit de compania de consultanţă Crosspoint Investment Banking & Real Estate. Acesta este al doilea mall din reţeaua Galleria pe care GTC îl vinde, după Galleria Suceava. Centrul comercial din Suceava a fost preluat de antreprenorul român Costică Tudosă pentru 1 mil. euro, plus 8 mil. euro datorii bancare. Suma ar putea fi similară, în contextul în care cele două proiecte au suprafeţe similare.

CITIŢI ŞI Antreprenorul Costică Tudosă, patronul fostei echipe Juventus Fălticeni, a cumpărat mallul Galleria Suceava

Centrul comercial Galleria Buzau a fost inaugurat în anul 2008, are o suprafaţă închiriabilă de 14.000 mp, iar între chiriaşii existenţi se numără Leonardo, TinaR, Fox, Casa Rusu, Flanco şi Adidas. Proprietarii mallului au încasat în 2013 din închirierea proprietăţii doar 547.000 de euro şi au înregistrat pierderi de peste 5,1 mil. euro. Datoriile raportate de GTC la Ministerul Finanţelor Publice în 2013 se ridicau la peste 17 mil. euro.

„Vom prelua toate contractele de închiriere existente în acest moment, iar activitatea centrului comercial Galleria Buzau va suferi un proces de eficientizare comercială în perioada imediat următoare, inclusiv de repoziţionare pe piaţă şi rebranding, astfel încât să devină o atracţie de retail semnificativă în zona”, a declarat Mihai Şuteu, directorul de comunicare al grupului Eurosting, care derulează afaceri de 8 mil. euro anual.

Divizia imobiliară a companiei Crosspoint se va ocupa în continuare, în exclusivitate, de repoziţionarea centrului comercial pe piaţa din Buzău, precum şi de reconfigurarea mixului de chiriaşi ai mallului.

„Aceasta este prima tranzacţie majoră în retail din 2015. Avem semnale optimiste pentru zona de fuziuni şi achiziţii în continuare, din diverse domenii de activitate şi credem că anul acesta vom asista la câteva tranzacţii semnificative în piaţă”, menţionează Codrin Matei, managing partner, Crosspoint Investment Banking & Real Estate. 

Curăţarea portofoliului

Globe Trade Centre (GTC), al cărui principal acţionar este gigantul american Lone Star, a anunţat recent că o serie de centre comerciale din portofoliul său sunt neprofitabile din cauza gradului insuficient de ocupare şi a chiriilor mici, printre acestea numărându-se mallurile Galleria din Piatra Neamţ, Buzău şi Arad.

„Grupul se află în imposibilitatea de a atrage noi chiriaşi sau de a creşte nivelul chiriilor din motive independente de voinţa sa, în special din cauza condiţiilor de piaţă existente. Nu există nicio garanţie că grupul va putea să renunţe la aceste proiecte în timp util sau să le restructureze pentru a limita pierderile. Nu poate fi exclus faptul că grupul nu va vinde sau suspenda temporar aceste proiecte; în astfel de situaţii, nu există nicio asigurare că în urma unor asemenea acţiuni grupul îşi va limita pierderile în timp util. Grupul nu poate exclude că va fi forţat să întrerupă operaţiunile acestor proiecte“, se precizează în ultimul raport financiar al GTC.

Întregul portofoliu al companiei a fost evaluat la circa 1,3 mld. euro, din care proprietăţile din România au o cotă de 15%. Cele mai importante imobile din România sunt cele de retail, a căror valoare a scăzut într-un an de la 35,1 mil. euro la 8,5 mil. euro. Compania pune această scădere abruptă pe seama ofertelor de cumpărare primite pentru activele neperformante, venite în urma deciziei grupului de a nu mai susţine financiar aceste proprietăţi şi de a le vinde. În evaluarea activelor au fost incluse doar mallurile Galleria Arad şi Piatra Neamţ, deoarece Galleria Buzău a fost scos la vânzare. Mallurile din Arad şi Piatra Neamţ au o rată de ocupare de 88% şi practică o chirie medie de 4 euro/mp/lună.

„Chiar dacă există incertitudini cu privire la lichiditatea companiei, consiliul de administraţie consideră că, pe baza ipotezelor curente, compania va putea să îşi respecte toate obligaţiile pentru cel puţin următoarele 12 luni“, se mai precizează în raportul GTC.

Înainte ca pachetul principal de acţiuni al GTC să fie preluat de Lone Star (30%), în noiembrie 2013, dezvoltatorul a trecut printr-o campanie de vânzare a celor trei malluri cu performanţe slabe din Suceava, Piatra Neamţ şi Buzău. După vânzarea mallului din Suceava, celelalte două centre comerciale au fost retrase de la vânzare.

GTC mai deţine în România turnurile de birouri City Gate din Piaţa Presei, a căror valoare a scăzut pe parcursul anului trecut de la 157 mil. euro la 148 mil. euro; un teren de 10.000 mp, în parteneriat cu George Copos, destinat construcţiei unui turn de birouri; şi ansamblurile rezidenţial Rose Garden şi FeliCity.

GTC este dezvoltatorul străin cu cele mai multe proiecte finalizate în România. Compania a investit în cele şase proiecte pe care le are acum în portofoliu un total de circa 377 mil. euro. La acestea se pot adăuga primele două clădiri de birouri moderne din Bucureşti, Europe House şi America House, pentru care a încasat în urma vânzării circa 100 mil. euro.