„Nu vom continua” joi călătoria spre Buenos Aires, a declarat ea, după ce avionul Airbus al cancelarului a făcut drum întors în timp ce survola Olanda, din cauza unei probleme tehnice, decolând de la Berlin.

Potrivit mesajelor pe Twitter ale jurnaliştilor germani aflaţi la bordul avionului guvernamental, cancelarul se va deplasa vineri dimineaţă la Madrid pentru a se îmbarca împreună cu o mică delegaţie la bordul unui avion de linie spre capitala Argentinei.

Cancelaria nu a confirmat deocamdată aceste informaţii.

Ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, urmează să facă parte din această delegaţie restrânsă.

Până atunci, cancelarul va petrece noaptea la Bonn, a anunţat într-un mesaj pe Twitter o jurnalistă vedetă a canalului public ZDF.

Potrivit agenţiei dpa, purtătorul de cuvânt al guvernului, Steffen Seibert, a făcut cunoscut că joi seară călătoria nu a continuat pentru a respecta timpul de zbor maxim al echipajului.

El a precizat că studiază dacă întrevederile stabilite ale cancelarului federal în cadrul acestui summit pot fi amânate.

La aterizarea la Koln, avionul, un Airbus A340-300 numit Konrad Adenauer, după numele primului cancelar postbelic, a fost primit pe pista aeroportului de camioane de pompieri, potrivit dpa.

Aceeaşi agenţie a mai transmis că, în jurul orelor 19.30 GMT, căpitanul a anunţat pasagerii că trebuie să se întoarcă la Koln, deoarece o problemă tehnică a provocat oprirea mai multor sisteme electrice. „Nu trebuie să vă faceţi nicio grijă, vom ateriza în siguranţă la Koln”, a spus el.

Avionul a făcut drum întors deasupra Olandei şi s-a îndreptat spre Koln, acolo fiind baza aparatului, precum şi singurul avion care îl poate înlocui, a precizat dpa.

 

Aterizarea a fost bruscă, avionul având încă mult carburant la bord, iar frânele sale au fost foarte solicitate.

Anchetatorii germani verifică o posibilă „pistă criminală” la originea defecţiunii avionului cu care se deplasa cancelarul Angela Merkel la summitul G20 din Argentina, a relatat vineri ziarul german Rheinische Post citând surse de securitate.

Merkel a numit incidentul ca fiind o „defecţiune gravă”. Ea şi ministrul german de finanţe Olaf Scholz urmau să-şi reia călătoria spre Buenos Aires vineri dimineaţă devreme, dar vor ajunge după ce liderii G20 îşi încep discuţiile.

Rheinische Post, citând surse de securitate, notează că guvernul verifică dacă incidentul are la origine o „pistă criminală”, deşi sursele au adăugat că anchetatorii se vor uita „în toate direcţiile” după un astfel de incident.

Potrivit revistei Der Spiegel, întregul sistem de comunicaţie al avionului guvernamental a funcţionat defectuos, constituind o problemă serioasă de urgenţă, cu echipajul forţat să planifice aterizarea cu ajutorul unui telefon la bord prin satelit.

Te-ar putea interesa și: