Potrivit acesteia, conducerea Uniunii Creştin-Democrate din Germania vrea ca Angela Merkel să rămână în funcţia de cancelar până la sfârşitul mandatului, în toamna lui 2021, relatează de Der Spiegel, citat de agerpres.

De asemenea, revista preluată de Reuters a făcut publică și explicația oferită de Kramp-Karrenbauer.

„Nu a existat nicio voce din comitetul şi consiliul federal ale partidului, de luni, care să aibă altă părere. Dimpotrivă, a existat fără excepţie aşteptarea că vom guverna în configuraţia actuală până la sfârşitul perioadei legislative. Deci cu Angela Merkel cancelar”.

Referitor la ciclul parlamentar curent, lidera creştin-democrată a arătat că ‘este o realitate că preşedinţia partidului şi funcţia de cancelar sunt în mâini diferite’.