Angela Merkel a transmis, în cadrul unui forum online cu studenții, că unii se simt consolaţi cu faptul că virusul reprezintă un risc în special pentru persoanele în vârstă, conform agerpres.ro

„Însă e o diferenţă dacă părinţii mei mor la 80 de ani sau la 90 de ani”, a transmis Merkel, adăugând că „valul al doilea al pandemiilor este deseori cel mai periculos”.

De asemenea, aceasta a cerut populaţiei să ia în serios situaţia actuală.

Germania a înregistrat marţi 14.432 noi infectări cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul deceselor pentru o singură zi a urcat la 500, al treilea cel mai ridicat bilanţ de la începutul pandemiei.

Potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) actualizate luni la miezul nopţii, numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 1.351.510, iar cel al deceselor, la 22.475.

Angela Merkel impune restricții extrem de aspre pentru Sărbătorile de iarnă

Angela Merkel le va propune conducătorilor de landuri din Germania închiderea magazinelor neesențiale, a firmelor (cu excepția celor de utilități, a băncilor și a celor care fac aprovizionare critică) și a școlilor, de miercuri, 16 decembrie și până pe 10 ianuarie 2021, în încercarea de a opri valul de infectări.

Astfel, doar magazinele esențiale, cum ar fi supermarketurile și farmaciile, precum și băncile sau firmele de utilități vor continua să funcționeze.

Școlile vor fi închise în această perioadă, iar firmelor li se va cere să-și oprească activitatea dacă nu pot să lucreze cu angajații de acasă.

Cancelarul Angela Merkel urmează să se întâlnească astăzi cu cei 16 lideri ai landurilor germane pentru a adopta aceste măsuri, conform biziday.ro, care citează Reuters.

Germania se află sub carantină parțială de șase săptămâni, cu baruri și restaurante închise, în timp ce magazinele și școlile au rămas deschise. Unele regiuni au impus deja măsuri mai dure pe măsură ce numărul infecțiilor a crescut.