În România, reducerile de impozite au atras atenţia compnaiilor precum Oracle Corp sau IBM. 

Bogdan Bălan, care lucrează într-o companie multinaţională de finanţare, a declarat că şi-a învăţat abilităţile de programare în ciuda neajunsurilor din sistemul de învăţământ.

„Curricula în majoritatea colegiilor este foarte depăşită şi ar trebui schimbată semnificativ”, a spus el. Cu toate acestea, inginerul software de 32 de ani câştigă aproximativ 3.000 de euro pe lună, în comparaţie cu un salariu mediu care pe plan naţional este de 536 de euro. „Am avut posibilitatea de a părăsi ţara. Dar familia m-a convins să mai încerc. Chiria este plătită de compania mea, iar taxele pentru lucrătorii IT sunt mult mai mici”, a declarat Bogdan Bălan pentru Bloomberg, scrie Mediafax.

În Republica Cehă, Volkswagen a cumpărat Skoda Auto în 1991, iar Slovacia a primit producătorul de aparate Whirlpool Corp şi s-a transformat în cel mai mare producător mondial de automobile pe cap de locuitor. Acum, salariile în creştere încep să trimită joburile către ţări şi mai ieftine. Compania japoneză Yazaki Corp., de exemplu, schimbă producţia de cabluri pe care le fabrică în Est, de la zona Plzenului spre Serbia, unde salariile din industrie sunt cu aproape 60% mai mici.

Cu una dintre populaţiile cele mai educate din regiune, guvernul ceh a împins programe de dezvoltare care au ademenit constructorul german de automobile BMW să investească peste 200 de milioane de euro într-o instalaţie de cercetare care dezvoltă tehnologia digitală şi pilotajul autonom.

În Polonia, companii precum Amazon, JPMorgan şi IBM au înfiinţat hub-uri sau centre de distribuţie, atrăgând investiţii străine directe la un record de 10 miliarde de dolari în 2016. Acest lucru se datorează în parte faptului că forţa de muncă a Poloniei oferă un nivel mai ridicat de pregătire în raport cu nivelul salariilor din alte părţi ale Europei de Est, a declarat Joanna Tyrowicz, profesor de economie la Universitatea din Varşovia şi co-fondator al Centrului de cercetare GRAPE.

Pentru a găsi o soluţie de creştere a salariilor, Europa de Est poate privi spre astfel de naţiuni care au fost anterior dezvoltate, cum ar fi Taiwan şi Coreea de Sud, care s-au mutat de la fabricaţie la nivel inferior până la vârful inovării tehnologice pe parcursul câtorva decenii. Jeffry Frieden, profesor la Universitatea Harvard, a spus că ţările trebuie să fabrice produse care să corespundă nivelului salariilor, chiar dacă acestea se schimbă.

„Este nevoie de cercetare şi inovare pentru a ocupa locurile de muncă mai calificate, dar Europa de Est nu se mişcă destul de repede”, conchide Bloomberg.