Pentru 100 de euro pe an, orice român poate beneficia de un set complet de analize, fără trimitere de la medic, în cazul în care apar probleme de sănătate. Analizele vor fă cute de cel mai cunoscut nume din domeniu, din România, lanțul Synevo. Oferta este disponibilă în cadrul unui produs de asigurare lansat de cel mai mare broker local, Safety Broker, în parteneriat cu Signal Iduna( cel mai exeperimentat asigurător din România pe segmentul de sănătate)  și clinicile Synevo. Produsul, denumit First Care, acoperă un set de analize fără trimitere, dar și analize ulterioare primei consultații, în cazul în care doctorul recomandă astfel. Potrivit reprezentanților Safety, polița costă 480 de lei în varianta de bază și 600 de lei, în varianta premium.

„First Care a fost creat luând ȋn considerare structura și necesitatea actualului sistem de asigurări de sănătate şi asigură asistenţă primară, cazurile medicale abordate de medicina de familie şi ȋndrumarea către specialişti. Produsul este inovativ, adaptat nevoilor reale de suport ale clienţilor şi utilizează tehnologia digitală de la emitere şi până la cel mai mic detaliu de accesare sau administrare.”, arată cei de la Safety Broker.

Partenerii brokerului, laboratoarele Synevo, probabil cele mai cunoscute din România în domeniul analizelor de sănătate, spun că acestr produs este cu atât mai util cu cât românii devin din ce în ce mai preocupați de prevenție.

” Românii sunt din ce in ce mai interesați de adoptarea unui stil de viață sănătos, acordând o atenție crescută stării de sănătate și prevenției. Controalele anuale de rutină contribuie la prevenirea și tratarea cu succes a unui număr mare de afecțiuni descoperite în faze incipiente. Synevo se alătură acestui parteneriat cu o rețea de 114 centre de recoltare amplasate în peste 50 de orașe din țară. Probele sunt prelucrate în laboratoare moderne din București și din țară, care permit stabilirea unui diagnostic sigur într-un interval minim de timp. Vom continua să ne implicăm în parteneriate de acest tip și să investim în extinderea regională, gama de servicii oferite și în educația medicală continuă a echipei noastre”, a declarat Laurențiu Luca, director general Synevo România.

Safety Broker, cel mai mare broker de asigurare independent cu capital local ce operează în România, a raportat la sfarşitul S1 2019 o creştere a Primelor Brute Intermediate de 11,25% faţa de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungand pana la 189 mil RON.
Despre Synevo România

Synevo este liderul în diagnostic de laborator din România, oferind peste 2.000 de tipuri de analize uzuale și avansate, în toate domeniile de diagnostic clinic de laborator. La finalul anului 2018, Synevo România administra o rețea națională de 16 laboratoare și 99 de centre de recoltare a probelor biologice, efectuând pe parcursul întregului aproximativ 16 milioane de teste.

Synevo România face parte din Medicover – unul dintre cei mai importanți furnizori internaționali de servicii medicale și de diagnostic, înființat în 1995 .
Pentru mai multe informații, vizitați www.synevo.ro

Signal Iduna, expertul pieţei asigurărilor corporate de sănătate de peste 10 ani,  incepând cu 2019 a lansat o nouă generaţie de produse de asigurări de sănătate individuale, simple, adaptate nevoilor pieţei locale şi cu emitere 100% digitală.