Despre euro, între “da” și “nu”, se pot face mii de analize, dar orice decizie va fi luată trebuie să aibă la bază rațiune economică, unitate politică și interes național!
 
Raportarea la criteriile nominale de convergență nu este suficientă. Încadrarea în deficit, stabilitatea prețurilor dată de inflația scăzută, datoria publică sub 60% din PIB, rata dobânzilor pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb, nu ar fi o problemă pentru România. Aceste criterii ar putea fi atinse dacă am avea în vedere numai aceste criterii.
 
Avem o datorie publică de 35% din PIB, avem o inflație care tinde să  se încadreze în condiția de a fi cu maxim 1,5% fața de media celor mai bune trei state, avem un curs leu/euro care doar pentru unii pare spectaculos, însă realitatea este că s-a depreciat doar cu aproximativ 76 de bani în 10 ani, rata dobânzilor pe termen lung are o problemă conjuncturală, dictată de un risc de țară inventat de agențiile de rating, dar care va fi rezolvat prin stabilitate economică, iar la deficit, după cum ne-am obișnuit, stăm constant, sub 3%.
 
Dacă totul ar consta în rezolvarea acestor criterii, nu ar trebui să ne facem foarte mari griji. Rezolvarea însă a celorlalte probleme structurale crează imposibilitatea îndeplinirii simultate a criteriilor nominale de convergență.
 
Dacă vreți o etapizare, aș vedea-o așa: rezolvarea problemelor de convergență reală, îndeplinirea criteriilor nominale și aderarea la zona euro.
 
Să invoci sau să îți propui îndeplinirea criteriilor de convergență nominală înaintea rezolvării problemelor structurale este o utopie, pentru că cele structurale afectează criteriile nominale, în sensul că influențează indicatorii dincolo de limitele stabilite prin Tratatul de la Maastricht. 
 
 
Dincolo de criteriile nominale de convergență sunt capcanele nevăzute care au cauză în infrastructura economică și care pot adânci dezechilibre existente, pot provoca alte dezechilibre, în contextul în care nu sunt bine cunoscute, anticipate și contracarate.
 
Dacă țara nu este pregătită să reziste la șocuri, dacă nu există o convergență reală, daca este dependentă de importuri, dacă nu are producție internă, dacă nu e competitivă și nu are stabilitate macroeconomică, dacă nu dispune de capital suficient, dacă nu produce excedent de capital, dacă nu are asigurată stabilitatea socio-economică, dacă nu are securizată piața muncii, dacă nu are un nivel de integrare financiară sustenabil, dacă nu are un nivel al veniturilor suficient de ridicat în raport cu media veniturilor din Uniunea Europeană, riscul ca aderarea la moneda unică să se transfome într-un eșec, este deosebit de ridicat. Așa cum s-a întâmplat cu Grecia.
 
A nu se face confuzie între stabilitate macroeconomică și stabilitatea macro-bugetară. Stabilitatea macroeconomică ține de convergența reală, cea macro-bugetară de convergența nominală.
 
Să le iau pe rând:
 
Dacă nu ai capitaluri suficiente și chiar excedentare, ajungi să depinzi de fluxuri de capital externe. Când intri în zona euro, ești sufocat de capitalul extern care îți intră în țara. Dar îți intră, te împrumută, dă naștere la costuri de împrumut și trebuie returnat. Ca să îl returnezi, că ești țară, firmă, cetățean trebuie să ai venituri. Venituri mult mai mari care sa acopere dincolo de nevoile cotidiene și rata la împrumuturi. Iar pentru asta trebuie sa ai capacitatea de a multiplica banii. Adică împrumuturile să vizeze activități cu efect de rundă a doua care sa asigure veniturile respective. Și aici apare eterogenitatea situațiilor. 80% din situații nu au efect de rundă a doua la un nivel sustenabil care sa asigure aceste rambursări.
 
 
Balanța comercială trebuie să te asigure că nu ești dependent de importuri. Dacă ești dependent de importuri, ești victimă sigură în zona euro. Pentru că tu nu ai capital ca să investești pentru a produce, vor investi ceilalți, dacă consideră necesar. Dar de ce ar investi? Și atunci, imporți. Și plătești. Și astfel puținul tau capital, în loc să rămână în țară, pleacă pe importuri. Deficitul de capital se adâncește și rezultă că iar te trezești cu infuzie de capital, preponderent pe împrumut. Dacă tu scoți capital din țară, de unde se mai strâng la buget taxele, de unde se mai asigura veniturile minime sau pensile? Cercul vicios continuă, până când ești falit.
 
Veti spune că daca nu mai ai bani, nu mai cumperi bunuri de import. Păi tocmai asta așteaptă capitalul care vine din afară. Nici nu apuci să simți că nu ai bani în buzunar, că vine un băiat(sau o fată) și îți “sugerează” că îți poate da un împrumut ca să rezolvi ce ai de rezolvat. 90% din cazuri se încred în băiat (sau în fată).
 
Efectele sunt în lanț: daca nu ai piața muncii securizată, atunci să vezi creștere a șomajului în cazul apariției presiunii rambursării creditelor, mai ales de către întreprinderi. Dar asta nu e nimic, stai să vezi când îți vin cohortele de expați, că deh, investitorii când vin cu capitalul, vin și cu forța de muncă.
 
 
Să nu vă bazați pe o creștere a salariilor după intrarea în zona euro, pentru că atunci nu te mai raportezi la piața muncii de la nivelul teritoriului ci la piața muncii de la nivelul zonei euro. Și aici să te ții diferențe. Ajungi să muncești aceeași activitate cu neamțul, pe salariul cu care te-a prins aderarea. Șocant e să fiti și în aceeași companie. Iar salariile nu pot crește prin politică statală. Că afectezi masa monetară, care nu este a ta, ca să dau un exemplu pe înțelesul tuturor.
 
Aici aș dori să spun că creșterea salariilor este mult mai înceată decât creșterea prețurilor, mai ales dacă depinzi de importuri. Așa că, iar îți mănâncă din venituri și îți mănâncă cât e prețul, fără să ai puterea să faci ceva.
 
Pentru că Guvernul nu mai poate interveni în stabilitatea prețurilor și nici Banca Națională, totul fiind în mâna Băncii Centrale Europene. Cam cum ar suna o intervenție a Băncii Centrale Europene pe piata din România pentru stabilitatea prețurilor sau scăderea acestora pentru produsele care provin din alte țări membre ale zonei euro, de pildă Germania. De ce ar face BCE acest lucru și care ar fi efectul benefic pentru euro? Ar fi unul benefic pentru cetățean, dar pentru euro, nu ar fi benefic. Euro se întărește cu fiecare produs valorificat la o valoare cât mai ridicată. Ar fi un nonsens din perspectiva BCE.
 
Când discut de stabilitatea socio-economică mă gândesc la gradul de sărăcie și la depopulare. 
 
Dacă ai un procent de peste 45% de persoane în risc de sărăcie, e ca și cum le-ai condamna definitiv. Nu vei putea scădea acest risc, pentru ca nu ai voie să asiguri un venit minim garantat care să nu fie în raport cu productivitatea economică statală, iar asta te va obliga, ca țară, să stabilești un venit minim garantat care este posibil să nu asigure nici măcar subzistenta. Să aveți in vedere faptul că noi, românii, trăim pe bani puțini, pentru că avem autoconsum de peste 45%. Dar imaginați-vă disparița autoconsumului și dependența totală de consumul comercial. 
 
 
Fără 800 de euro/lună, venit minim garantat nu poți trăi în zona euro.
 
Iar statul, cum spuneam, nu mai decide politicile sociale de capul său, pentru că alocările bugetare sau măsurile de acest tip trebuie autorizate la nivel central, la nivel de conducere a zonei euro. Unde se face un calcul: cât costă, care este revenue-ul care se întoarce în economie.
 
Ca să poți fi în regulă cu problema asta, trebuie să ajungi la un maxim de 25% persoane în risc de sărăcie.
 
Din punctul de vedere al PIB real pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, România se află încă într-o poziţie de ţară periferică în raport cu ţările europene dezvoltate, iar aceasta este o mare problemă care trebuie rezolvată. Ca să poți să speri în stabilitate în zona euro, trebuie să ai un PIB/capita de minim 80% din media PIB/ului/capita din zona euro.
 
Dacă o țară are capacitatea de a produce pentru sine într-atât de mult încât să nu mai fie dependentă de importuri și dacă are destule bunuri pe care le poate oferi la export (inclusiv capitaluri) atunci poate să fie luat în considerare aspectul de asigurare a prosperității din resursă internă și se poate considera că e pregătită să adere la zona euro.
 
România trebuie să existe, mai întâi, pe harta economică a lumii, în poziții de top.
 
 
 
Toate aceste probleme de care vă vorbesc trebuie rezolvate înainte de aderare, înainte de fapt de intrarea în etapa a II-a, în anticamera euro, respectiv în  Mecanismul Cursurilor de Schimb. 
 
Și totuși de ce e bine să ne asumăm o data – țintă de aderare la moneda euro?
 
Pentru că e bine să avem un astfel de obiectiv. Un astfel de obiectiv ar trebui să conducă la un consens politic. 
 
Ar putea conduce la adoptarea unor politici macroeconomice pe termen mediu și lung indiferent de conducerea politică a statului. Se pot aborda reforme structurale care să fie în beneficiul economiei naționale, indiferent de deznodământ. 
 
Aderarea la zona euro înseamnă eliminarea riscului valutar, reducerea costurilor de tranzacţie în comerţul internaţional concomitent cu o scădere a ratelor dobânzilor de pe piaţă şi o prezumată creştere a credibilităţii şi a stabilităţii politicilor macroeconomice ale unui guvern. 
 
Și aș spune că sunt cam singurele avantaje concrete!
 
Să traduc simplu: de dragul eliminării riscului valutar, pot pune țara pe butuci. Și pe cetățenii ei, de asemenea.
 
 
Restul de avantaje au caracter de aparență, ai impresia că sunt avantaje dar, în fapt, te pun pe butuci și te fac dependent, dar și debitor, dacă nu ești pregătit. (infuzia de capital, investiții ale entităților străine).
 
Principalele costuri sunt reprezentate de pierderea autonomiei utilizării instrumentelor specifice politici monetare cum ar fi cursul de schimb şi rata dobânzii si, nu în cele din urmă, a funcţiei băncii centrale naţionale de „împrumutator de ultimă instanţă”.
 
Trebuie să avem în vedere însă faptul că că aderarea la moneda unică este un drum fără întoarcere, ale cărui costuri, la acest moment, sunt dificil de anticipat. A fi în zona euro este ca în versurile formației Eagles, din cântecul Hotel California  “You can check out any time you like, but you can never leave!”. 
Odată intrat, va fi greu să ieși și oricum nu vei ieși decât după ce vei plăti.
 
Aș reține patru condiții de îndeplinit, înainte de a intraîn zona euro, prin consens politic: investitii, reforme structurale, consolidare bugetară și integrare financiară
 
Ce spun ceilalți despre euro? 
 
 
Sunt păreri pro și contra monedei unice europene, euro, voci care spun că situația euro nu a fost niciodată mai problematică, abordări oficiale care consideră că euro este mai puternic decât a fost vreodată.
 
Valdis Dombrovskis, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru euro și dialog social, fost premier al Lituaniei și fost ministru de finanțate ale acestei țări susține că euro este mai puternic decât a fost vreodată și aduce trei argumente în favoarea acestei susțineri și anume:
– europenii o duc mai bine cu euro, ca monedă unică;
– în perioadele de criză s-a dovedit că este mai bine să ai o monedă unică și să adopți măsuri unitare;
euro este mai puternic decât a fost vreodată.
 
Un studiu realizat de Centrul pentru Politici Europene din Freiburg spune că „Problema diferenţei de competitivitate dintre ţările zonei euro rămâne nesoluţionată”. Înaintea introducerii euro, ţările îşi puteau devaloriza monedele pentru a-şi ieftini exporturile pe piaţa mondială. Astfel, acestea deveneau mai competitive la nivel internaţional. Din 2011, adoptarea euro a avut drept rezultat o reducere a prosperităţii. Pierderile au atins un vârf în 2014. Unul dintre principalele motive din spatele declinului prosperităţii a avut legătură cu competitivitatea pe plan internaţional.
 
Autorii studiului arată că că Germania a câştigat „de departe cel mai mult” de pe urma introducerii monedei unice europene, respectiv aproape 1.900 miliarde de euro în perioada 1999-2017 de pe urma introducerii euro. Olanda este o altă țară care a profitat de pe urma introducerii monedei euro.
 
 
Italia şi Franţa în schimb au suferit o diminuare a prosperităţii în ultimii 20 de ani. Italienii şi francezii au devenit cu 74.000 euro/cap de locuitor, respectiv 56.000 de euro/cap de locuitor mai săraci. 
 
În “Raportul de fundamentare a Planului național de adoptare a monedei euro” elaborat de Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de adoptare a monedei euro din România se precizează:
 
“În ceea ce priveşte nucleul dur al ZE, ţări precum Germania, Olanda,
Austria, Belgia, trebuie spus că acestea au adoptat moneda euro fiind într-o situaţie favorabilă, cu competitivitate şi productivitate ridicate, ţări compatibile structural şi cu economii robuste. Pentru acestea moneda euro a fost un avantaj.
 
Pe de altă parte, ţările din flancul sudic, mai slabe din perspectiva rezistenţei la şocuri, decalaje regionale mari şi cu o structură economică diferită comparativ cu nucleul dur al zonei euro, au fost dezavantajate de moneda euro, aceasta fiind la un nivel supraevaluat. 
 
În zona euro se constată un eșec al convergenței.
 
Se constată, în zona euro, disparităţi regionale, lipsa de convergență, (l-as numi eșec de convergență), disparităţi sociale, divizare în ceea ce privesc valorile şi convingerile cetăţenilor europeni, deoarece criza economică din Europa de Sud şi impactul său social negativ puternic sau criza actuală a migraţiei amplifică insecuritatea socială în întreaga Europă, iar despre disparităţile economice discutăm tot timpul, în contextul în care politica de coeziune nu este suficientă pentru a rezolva această problemă.
 
Adrian Câciu este un economist cu o vastă experienţă în zona analizei şi consultanţei economice, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, cu un master în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală şi regional. S-a specializat în elaborarea şi promovarea unor politici de dezvoltare economică naţională şi europeană cu impact pozitiv asupra mediului antreprenorial din România, precum şi în analize economice raportate la situaţiile cu care economia României se confruntă. 

Te-ar putea interesa și: