Dezvoltarea acțiunii

  1. Business as usual. Alianța între politic și mediul de afaceri, primul are puterea, al 2-lea are banii și facilitează colectările și transferurile. Business-urile mici, medii și indivizii o duc relativ bine, în funcție de capacitățile fiecăruia.
  2. Politicul oprește majoritatea business-ului utilizând un pretext (fie și o problema reală) la care publicul (mulți neavând rezerve financiare) e sensibil, se generează emoție și se impune “distanțarea”. Se generează astfel o criză economică, ale cărei evidente pentru o majoritate vor fi însă ulterioare problematicii din sfera medicală.

Business-ul e primul care, în lipsa cererii, nu mai are bani, îi solicită disperat de la politic, în timp ce angajațîi lor sunt nevoiți să fie lăsăți acasă, doar pe rezerve. Politicul ia decizii inclusiv la cererea business-ului, promițând rezolvări financiare parțiale, cu implementare practică în viitor, vedem cum. Antreprenorii mici și mijlocii simt primii “gerul”, însă încearcă să reziste și speră, în timp ce facturile vin, nu și cliențîi. Majoritatea din privat (angajați) stau acasă relativ liniștiți, lucrând parțial, așteptând “lumina” de la politic. Unii dau tunuri – privații statului. “Medicalul” domină spațiul mediatic.

  1. Hipnotizați și amenințați, la început se acceptă fără prea multe comentarii orice privare de libertate, care în condițîi normale ar fi fost inacceptabile. Apoi oamenii din privat termină rezervele, încearcă disperați să se adapteze, marea majoritate a afacerilor mici și mijlocii sunt pe butuci, dar încă sunt în faza finală de negare. Din business-ul mare, unii cad, alțîi scapă, alții câștigă, alții sunt prinși în cădere pentru a nu sucombă complet.
  2. După câteva săptămâni cei care termină resursele încep să ridice vocea, majoritatea afacerilor mici și mijlocii sunt deja destructurate, parte din afacerile mari care în etapele 1 și 2 au susținut politicul se prind că salvarea nu mai vine sau vine în cantități insuficiente, prea târziu și doar la unii, dar nu prea mai au ce face. Apar mai în prim-plan și alți vectori, spre exemplu sindicatele și partidele lipsa din guvern. Situația se tensionează, atât medical, cât mai ales economic, “discursul” se ascute, nu mai e spațiu pentru logică și echilibru.
  3. Politicul ce reprezintă Statul, cu și mai puțini bani la dispoziție și cu multiple obligațîi pe care a avut grijă să și le creeze singur, schimbă barcă și se aliază cu majoritatea oamenilor/votanților aduși între timp la disperare prin intervenția inițială a politicului, făcută însă cu mâna privaților, angajațîi de la stat nefiind afectați.

Economicul” ia locul “medicalului” în spațiul mediatic. Politicul (statul) pare că le vrea tuturor binele. Va caută soluțîi de a găși finanțare, care vor veni însă la pachet cu condițîi. Că tehnică de negociere, pentru a-și putea impune “soluțiile salvatoare” întâi îi va speria pe mai toți cetățenii, apoi va face “concesii”, jumulind parte din gastele pe care “virusul” i-a prins cu multe pene. Că să facă rost de resurse va apela la noi imprumutori și la rezervele individuale ale privaților (indivizi și firme) cu acumulări precedente, alea care mai sunt. Le va atacă cu inflație pe produsele de baza, eventual cu deflație pe active, ”barbieriri” de rezerve, de fonduri de pensii și cu impozite mărite sau suplimentare, resurse pe care le va obține cu aplauze, în numele solidarității, mai ales că (cel puțîn pentru pentru început) va afecta și pe cei de la stat, cu care sub o formă sau altă se va reconcilia ulterior, în timp.

  1. Parțială revenire graduală a țării și a lumii la o viață economică, stagflația va fi noul coronavirus adus de către intervenționismul etatist prin #stamacasa. Statul e mai mare, e “salvator”, din perspectiva strict medicală, au fost mai puține victime decât ar fi putut să fie, pentru că – nu-i așa? – parafrazându-l pe Stalin – important nu e câte sunt, ci cine le estimezeaza la început pe diferite scenarii și cine le numără la final.

La finalul acestui “blitzkrieg” de câteva luni, tot mai mulți sunt dependenți de state, de politic, dar și de marile companii supraviețuitoare cu sau fără ajutor de stat. Cei mai mulți vor fi victime. Pe post de țap ispășitor – coronavirusul, inamicul nevăzut, care se va topi precum teroriștii din decembrie. Istoriei și presei nu îi va rămâne decât să constate o stare de fapt, să reconstituie, să investigheze, să radiografieze și să analizeze, că de obicei, un proces ce se va fi încheiat deja.

În loc de epilog

Cât a costat, trilioane? Ce mai contează? Un fleac, ne-am ciuruit!

Planificat cu grijă sau pe-un scenariu construit “din mers”, oricum e “gata” pentru niște zeci de ani, ne-am păcălit și de dată asta.

Aplauze! Meseriași, jos pălăria. Ne-am învins! Dar am stat acasă.

#hailatreaba

Cine este Octavian Bădescu

Antreprenor în sectorul serviciilor și investitor, Octavian Bădescu este actualmente Internațional Realtor și proprietar atât al companiei de consultanță imobiliară Freedom Group, organizată că societate pe acțiuni, cât și al proiectelor www.romanian.realestate și www.faracomision.ro. A fost desemnat în cadrul Galei Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI) că Brokerul Imobiliar al Anului 2018, nou intrat în piață.

De-a lungul timpului Octavian Bădescu a fost implicat că fondator și manager în diferite proiecte antreprenoriale în domenii precum cel de curierat, de cercetare de piață și de marketing direct, cele mai relevante fiind Sameday Courier și Retailplus Eastern Europe – companii din care a făcut exit către Emag, respectiv către o companie aparțînând grupului Nielsen.

Creator al produsului Lokko – o aplicație mobilă și un sistem de management al comenzilor – integrat la momentul exit-ului în Sameday Courier, produs care a obținut premiul „Inovația anului” în cadrul a două gale de e-commerce și de curierat.

Pentru o perioada a fost implicat în proiectul denumit generic “management privat la companii de stat” la Compania Națională Poștă Română că director al PrioriPost, apoi că membru în Consiliul de Administrație a SC Electrocentrale București SĂ.

Susținător entuziast al virtuțiilor pieței libere și al libertății în ansamblu, preocupat de implicare în evoluția societății în general și de optimizarea gestionării resurselor publice în particular, a publicat de-a lungul timpului puncte de vedere pe teme imobiliare, antreprenoriale, manageriale, economice, sociale și politice și se implică activ în diferite proiecte legate cu precădere de antreprenoriat și de formarea tinerilor, fiind și membru al organizației Romanian Business Leaders.