ANAF încearcă să recupereze, în numele statului, circa 8 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro) pe care instanţa, prin sentinţe definitive, a pus sechestru. Vorbim de peste 20 de mii de sentinţe în toată ţara. Pentru a putea coordona mai bine valorificarea, ANAF a realizat o aplicaţie care arată în timp real valoarea sechestrului, bunurile intrate în proprietatea statului şi stadiul valorificării, pentru fiecare caz în parte. De altfel, potrivit oficialilor ANAF, urmează şi unele modificări legislative care să uşureze recuperarea efectivă a prejudiciilor. Potrivit acestora, în multe cazuri, valoarea sechestrului impus de instanţă este mult mai mare decât valoarea efectivă a bunurilor, sau conturilor care pot fi valorificate, potrivti sentinţelor definitive. La începutul anului, s-a creat în cadrul acestei instituţii, Direcţia Executări Silite Cazuri Speciale. De altfel, această direcţie speră să mai valorifice bunuri în valoare de încă 43 de miioane de lei, în următoarele luni.

Vila lui Voiculescu, vândută

Vila din București a Corinei Voiculescu, una dintre fiicele lui Dan Voiculescu, a fost vândută în urmă cu două săptămâni, la a treia licitaţie, pentru recuperarea unei părți din cele 60 de milioane de euro reprezentând prejudiciul impus omului de afaceri în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Vila, care are 193 de metri pătraţi, parter, etaj plus mansardă, şi un garaj de 17 mp, plus teren de 576 mp, este în centrul Bucureștiului, lângă parcul Herăstrău, pe strada Aviator Zorileanu. Clădirea a fost și sediul firmei Crescent, controlată de Dan Voiculescu. Vila a fost cumpărată de o persoană fizică, persoană care o va folosi drept locuinţă personală. Prețul cu care a fost vândută este de 4,55 milioane de lei, respectiv de 1,024 milioane de euro.

De asemenea, Voiculescu a rămas şi fără acţiunile deţinute la companie Sanagra din Târgu Mureş. Preţul a fost de 3 milioane de lei. Compania a fost pusă sub sechestru după arestarea acestuia. ANAF a scos la vânzare încă de anul trecut acţiunile deţinute de fiicele Dan Voiculescu la compania Sanagra. Este vorba despre 306 acţiuni deţinute de Camelia Rodica, pentru care preţul de pornire a fost de 1,463 milioane de lei, fără TVA, şi despre 351 de acţiuni deţinute la aceeaşi companie de Corina Mirela Voiculescu, pentru care preţul de pornire a fost de 1,678 milioane de lei, fără TVA. „La a șasea licitatie organizată de ANAF, au fost depuse oferte pentru cele două pachete de acţiuni SANAGRA SA. Conform procesului verbal de licitaţie, după analizarea şi verificarea documentelor depuse, pachetul de 351 acţiuni s-a vândut pentru 1.695.000 lei, iar pachetul de 306 acţiuni s-a vândut pentru 1.478.000 lei. În data de 01.07.2016, după achitarea integrală a sumelor ofertate, s-au emis procesele verbale de adjudecare, care constituie titlu de proprietate, conform art. 254 din Codul de Procedura Fiscală“, au răspuns oficialii ANAF la solicitarea Capital.
Societatea Sanagra, din judeţul Mureş, are ca obiect de activitate „creşterea bovinelor de lapte”, potrivit datelor de pe portalul Ministerului Finanţelor. În 2014 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 7,14 milioane de lei şi o pierdere de 4,85 milioane de lei.

Urmează ca ANAF să scoată la vânzare sediile Grivco, Intact, şi cele ale televiziunilor Antena 1 şi Antena3, imobile care i-au aparţinut lui Dan Voiculescu, dar au fost confiscate de către stat în urma sentinţei din Dosarul ICA, iar preţul de pornire este de 15 milioane de euro.

Terenurile pierdute de Copos

Omul de afaceri George Copos, fostul patron al echipei de fotbal Rapid, a rămas fără două terenuri în centrul Capitalei după intrarea în faliment a echipei. Statul a pus sechestru pe cele două bunuri imobile pentru a-şi recupera datoria pe care Rapid o avea la bugetul de stat. Iar terenurile au fost puse gaj în numele echipei.

Cele două terenuri au fost în proprietatea ANA RESIDENCES, una din firmele lui Copos. Primul teren intravilan este de 1 hectar şi este situat în strada Berheci din sectorul 1 al Capitalei. Acesta este evaluat la 5,19 milioane de lei, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 2,59 milioane de lei. Al doilea teren intravilan este pe strada Balota din sectorul 1 al Capitalei şi este de 1 hectar. Terenul a fost evaluat la 3,36 milioane de lei iar licitaţia porneşte de la 1,68 milioane de lei. Pentru ambele terenuri este a treia licitaţie organizată de ANAF. George Copos ocupa, în 2015, locul 25 în Top 300 Capital. Averea lui era estimată la 156-160 de milioane de euro.

Blocul lui Marian Iancu

Statul organizează lunar licitaţii de vânzare a 35 de apartamente de lux în cartierul Francez din sectorul 1 al Capitalei, care au fost construite de omul de afaceri Marian Iancu. Toate sunt în acelaşi imobil care, în urma unei sentinţe penale, a intrat în proprietatea privată a statului. Este vorba de celebrul dosar RAFO, unde mai mulţi oameni de afaceri au primit ani grei de închisoare şi s-au ales cu averile sechestrate. Unul dintre ei, Marian Iancu, fostul patron al Poli Timişoara a primit o sentinţă de 8 ani de închisoare în acest dosar pentru evaziune fiscală în formă continuantă. De altfel, potrivit statului, i s-a pus sechestru pe avere pentru echivalentul a 149 de milioane de dolari plus 13 milioane de euro.

Astfel, cele 35 de apartamente vor îndestula parte din sumele menţionate mai sus. Apartamentele sunt de 2,3 şi 4 camere cu o suprafaţă utilă cuprinsă între 61 şi 120 de metri pătraţi. Preţurile, faţă de valoare dată de evaluare, sunt cu 20% mai mici, potrivit datelor ANAF. Săptămâna trecută a fost organizată a treia licitaţie pentru vânzarea acestor apartamente. Cel mai ieftin imobil, un apartament cu 2 camere de 61 de metri pătraţi, are un preţ de pornire, la licitaţie, de 77 de mii de euro. Iar cel mai mare preţ de pornire este de 120 de mii de euro pentru un apartament cu patru camere.

Ce a mai rămas din Prospecţiunile lui Tender

Ovidiu Tender a fost condamnat, anul trecut, la 12 ani si 7 luni de închisoare, iar Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare, în dosarul Carom, în care au fost acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani. Tender şi Iancu sunt acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 43 de milioane de euro. Astăzi, statul vinde, pentru a recupera parte din prejudiciu trei terenuri intravilate plus clădirile construite, pe care grupul Prospecţiuni le deţinea în Arad. În total, ANAF speră să încaseze cel puţin 1,53 milioane de euro.

UPDATE
Adaugă punctul de vedere al lui Marian Iancu remis redacției Capital.

Subsemnatul, nu am făcut obiectul niciunui dosar de corupție. Nu am fost anchetat de D.N.A. niciodată. Nu am deținut bunuri mobile sau imobile care să facă obiectul confiscării în folosul Statului, nici înainte de Revoluție și nici după. Bunurile confiscate și executate în dosarele care m-au vizat, au aparținut celorlalți co-inculpalți.

A fost confiscată de la subsemnatul, contravaloarea unor contracte comerciale derulate, cuantificând în sume de bani de aprox. 200.000.000 euro.

Acestea nu reprezintă prejudiciul, așa cum îl definește legea. Sumele respective nu au tranzitat vreodată conturile subsemnatului. A fost opțiunea judecătorilor, în contradictoriu cu cea a experților judiciari desemnați chiar de ei, să efectueze cele trei expertize financiar-contabile, dispuse în cauzele de care fac vorbire. Concluzia acestora a fost aceea că nu există prejudiciul reținut de procurorii D.I.I.C.O.T. în sarcina mea.

Orice cauză economică se sprijină pe această probă “regină”. Pentru acest motiv, sumele respective confiscate, nu vor fi recuperate recuperate niciodată. Este confiscare nesustenabilă, dispusă doar pentru imagine.

Au fost puse sub sechestru bunuri mobile și imobile ale unor persoane fizice și juridice, în vederea garantării recuperării confiscării sumelor arătate mai sus, pentru care există doar suspiciunea rezonabilă că ar fi rodul faptelor supuse judecății.

Pentru a proba acest lucru, A.N.A.F. trebuie să parcurgă un process echitabil împotriva acestora, cu respectarea art. 21 alin. 1 și 3 din Constituția României, Deciziei – cadru 212/2005 JAl, art.8 din Directiva UE/2014/42 și a Deciziei nr. 24 din data de 20 ianuarie 2016 a Curții Constituționale a României.

Încălcarea dreptului de proprietate este o infracțiune, pentru care pot răspunde penal chiar și funcționarii A.N.A.F. care operează, activități în interesul Statului.

Personal, am lucrat doar în companii private, care nu au avut contracte finanțate de la bugetul Statului. Am fost un manager bine plătit, gestionând afaceri de miliarde de euro, generând și plătind taxe și impozite de peste 1 miliard euro.