În cadrul operațiunii „Integrum”, ce vizează tranzacțiile frauduloase de aprovizionare cu bunuri și mărfuri în spațiile din Dragonul Roșu, au fost aplicate amenzi de peste 7.6 milioane euro.

Citește și: Dragnea, mână în mână cu rușii? „I-a trădat pe români.” Acuzații fără precedent

„În perioada 17–24 martie, în cadrul operațiunii ”Integrum”, inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au verificat 175 de firme și au identificat atât abateri minore, pentru care au aplicat cinci avertismente, dar și alte contravenții, care nu intră sub incidența Legii prevenirii, pentru sancționarea cărora au dispus 313 de sancțiuni cu amendă contravențională, în cuantum total de 4,52 milioane lei, și confiscări de numerar, venituri şi mărfuri fără acte justificative, în valoare totală de 23,46 milioane lei,” se arată în comunicatul ANAF.

De la începutul operațiunii și până în prezent, sancțiunile contravenționale se ridică la suma de 36,12 milioane lei, 78% din totalul mărfurilor confiscate reprezentând articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Citește și: Șoc imens pentru Antena 3 și Realitatea TV. Lovitură neașteptată de la Digi24

„Atenționăm clienții centrelor angro să se asigure că primesc toate actele prevăzute de lege (facturi, chitanțe, documente de însoțire etc) pentru toate mărfurile cumpărate, deoarece monitorizarea și controlul antifraudă vizează inclusiv traseul ulterior al bunurilor provenite din aceste centre comerciale, fiind verificate toate etapele ciclului de comercializare, până la vânzarea către consumatorul final,” se mai precizează în comunicatul ANAF.

Te-ar putea interesa și: