Suma totală obținută depășește 8 milioane de lei.

Licitația a fost organizată în vederea recuperării creanţelor bugetare provenite din săvârşirea de infracţiuni, pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală nr. 258/24.03.2016, definitivă prin Decizia penală nr. 162/03.10.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal nr. 1191/1/2015, se arată într-un comunicat transmis de Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF). 

 

În conformitate cu prevederile art. 252 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 5 zile de la data adjudecării, adjudecatarul este obligat să plătească preţul, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară.

„Totodată precizăm că în zilele de 22 august a.c., orele 13.30-15.00 şi 24 august a.c., orele 13.00-15.00 sunt programate licitaţii pentru valorificarea celorlalte bunuri imobile sechestrate, din acelasi dosar”, menționează comunicatul citat.

ANAF anunță că va continua modalităţile prevăzute de lege şi va demara procedurile de valorificare a tuturor bunurilor sechestrate sau confiscate, potrivit legii, prin publicarea anunţurilor de licitaţie în vederea participării potenţialilor ofertanţi pentru adjudecarea bunurilor şi totodată finalizarea procedurilor de valorificare.