"ANAF, prin Direcţia generală antifraudă fiscală, demarează operaţiunea CERES, pentru verificarea şi monitorizarea, pe perioada verii, a centrelor comerciale şi a altor spaţii (pieţe, târguri etc) în cadrul cărora sunt comercializate, în sistem en-gros, mărfuri de tipul fructelor şi/sau legumelor proaspete", se arată în document. 

Vineri şi sâmbătă, în cadrul acestei operaţiuni au fost desfăşurate acţiuni de control la 354 contribuabili, fiind stabilite amenzi şi confiscări în valoare totală de 2.752.688 lei. 

Astfel, s-au aplicat 474 sancţiuni contravenţionale principale (378 amenzi şi 96 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 2,472 milioane lei şi s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 280.070 lei. 

De asemenea, s-a dispus suspendarea activităţii a 4 contribuabili pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale. 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: