„Dupa cum stiti am incercat sa stau departe de politica cateva zile, dar dat fiind numarul mare de intrebari primite, din respect pentru voi, avand in vedere si importanta subiectului, va spun ca, din punctul meu de vedere, este foarte bine ca pe masa sedintei de guvern din aceasta seara se afla si adoptarea unui memorandumul care propune desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ).

Adoptarea acestui memorandum este un pas important

Adoptarea acestui memorandum este un pas important si prezinta concluzia majoritara ( de care am vorbit public de nenumarate ori si care mi-a adus si multa „furie” din partea unora) desprinsa din punctele de vedere ale tuturor institutiilor si asociatiile profesionale, (puncte de vedere care au fost transmise grupului de lucru pe care l-am infiintat, la inceputul verii, la ministerul justitiei), continuate si cu consultarile actualului ministru al justitiei.
Personal am considerat si consider ca vremea smecheriilor, introduse, pe furis, de Iordache si sustinatorii sai, in comisia speciala trebuie sa apuna! Tocmai de aceea, cred ca, alaturi de acest memorandum ( care nu are valoarea juridica a unui proiect de lege, de exemplu) se impune, initierea si adoptarea unui proiect de lege de desfiintare a SIIJ, proiect de lege care sa fie adoptat si transmis in Parlament, in procedura de urgenta.
Astfel, se va mai face un pas important pentru recredibilizarea justiției și pentru ca românii să-și recapete încrederea în actul de justiție.

Iordache a adus modificări toxice

Pentru cei care tot sustin infiintarea si functionarea, in aceasta forma a SIIJ, ii rog sa se mai uite inca odata, dar cu buna credinta, la modificarile toxice introduse smechereste de Iordache in comisia speciala, modificari legate de competenta sectiei, de exemplu!

Pentru ca realitatea arata ca nici până în acest moment nu s-a putut explica credibil marile semne de întrebare privind suprapunerile de competență cu DIICOT și alte parchete prin extinderea competenței la toată cauza indiferent de calitatea persoanelor! Cu alte cuvinte, de ce această secție trebuie să analizeze tot dosarul în condițiile în care este imposibil ca această secție să aibă expertiza DIICOT de exemplu. Sau… poate asta s-a urmărit, dacă analizăm mai cu atentie lista solicitărilor SIIJ de preluare a unor dosare imediat ce SIIJ a început să funcționeze!?
De ce se încalcă principiul separarii carierelor judecătorilor și procurorilor? De ce s-a transferat catre Sectia Speciala dreptul de a exercita si retrage căi de atac în cauzele aflate pe rolul instanțelor sau soluționate definitiv anterior operaționalizării SIIJ?”, scrie Ana Birchall.