Este vorba de o amplă acţiune de control la care au participat, pe lângă comisarii Gărzii de Mediu, 140 de poliţişti şi jandarmi, veniţi să ţină departe de anchetă mulţimea curioasă strânsă la faţa locului.

”Comisarii Gărzii de Mediu Dâmboviţa, cu sprijinul forţelor de ordine, au identificat şi ridicat o cantitate imensă de deşeuri, cu potenţial de poluare a mediului. Datorită unei sesizări primite pe Facebook, am aflat că în zona Mătăsaru – Păneşti este în derulare un incendiu în urma căruia se degajă un fum negru, dens.

Cu sprijinul Poliţiei Găeşti, o echipă a Gărzii de Mediu s-a deplasat în zonă, unde a aflat că mai multe persoane incendiază cauciucuri, dar şi alte deşeuri din plastic şi metal, cu scopul recuperării fierului vechi”, a transmis, vineri seară, Garda de Mediu.

Sursa citată de News.ro a precizat că comisarii au identificat nu mai puţin de 50 metri cubi de astfel de deşeuri, care ”urmau a fi topite prin acelaşi procedeu rudimentar şi extrem de nociv pentru calitatea aerului, şi au luat decizia să le ridice pentru a curăţa zona şi pentru a elimina, astfel, riscul de incendiere”.

Reprezentanţii IPD Dâmboviţa au precizat că ”pentru prevenirea unor fapte antisociale şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi din cauza faptului că mai multe persoane s-au strâns în zona respectivă, 90 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, 50 de jandarmi, cât şi luptatori din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale s-au deplasat la fata locului”.

”Nu au fost înregistrate fapte de natura penală sau contravenţională. Până la acest moment nu au fost aplicate sancţiuni de către politişti, sunt efectuate în continuare verificări, urmând să fie dispuse măsuri”, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei.