Fanii americani prezenţi la meciul de baseball dintre Washington Nationals şi Houston Astros au răbufnit la adresa preşedintelui american Donald Trump.

”Lock him up!” (n.r. închideţi-l) au strigat suporterii aflaţi pe stadionul Nationals Park din Washington, care se află la o distanţă scurtă de Casa Albă.

Reacţia fanilor vine după ce Donald Trump a afirmat că în tinereţe a fost curtat de mai multe cluburi mari de baseball, dar că le-a refuzat pentru că acestea nu au putut să îi ofere suficienţi bani.

Preşedintele a fost prezent la jocul al cincilea al World Series, dintre Washington Nationals şi Houston Astros, pe stadionul Nationals Park.

În momentul în care imaginea lui Donald Trump a fost afişată pe ecranele stadionului, preşedintele american a fost huiduit puternic de către fanii aflaţi în tribune, scrie digisport.ro, preluând presa internațională.

The Guardian mai scrie că ”Lock him up!” face referire la scandările împotriva lui Hillary Clinton, folosite la mitingurile lui Trump înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.

Trump a plecat de la meci imediat înainte de încheierea acestuia, dar nu este clar dacă a fost nemulţumit de reacţia mulţimii, de faptul că Nationals pierdea sau doar a vrut să evite traficul.

Trebuie menționat că, începând cu 1910, fiecare preşedinte american a participat la ceremonia primei aruncări la un meci de baseball în timpul mandatului, dar Trump este primul care a întrerupt această tradiţie.

Comisarul Ligii nord-americane de Baseball, Rob Manfred, a declarat că preşedintele i-a spus că nu vrea să participe la ceremonia din acest an a Worls Series, pentru ca experienţa fanilor să fie „cât mai pozitivă posibil”.