Ultimele luni ale anului 1973 au fost o perioadă disperată. Statele arabe producătoare de petrol au impus SUA un embargo, în octombrie, ca represalii pentru ajutorul militar american acordat Israelului în timpul Războiului de Yom Kippur.

Până la încheierea embargoului, în martie 1974, pagubele erau deja imense. Prețurile mondiale ale petrolului au crescut de patru ori, declanșând ani de recesiune și inflație.

Niciun american care a trăit prin anii 70 nu va uita cozile lungi de la benzinării, care arborau steaguri roșii sau verzi pentru a semnala dacă au combustibil. Având în vedere că piața petrolului de astăzi a scăzut, trebuie amintit că a existat o perioadă în care americanii puteau cumpăra combustibil doar în anumite zile.

De la simple producătoare de resurse, aflate la mila statelor occidentale, națiunile bogate în petrol au devenit, peste noapte, stăpînii lumii. Atât de bogați încât nu știau pe ce să-i cheltuiască. O lume întreagă a tremurat în fața Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), ai cărei membri, majoritatea din Orientul Mijlociu, controlau sângele vieții economiei globale.

Ca și alte state, America a ajuns să plătească prețurile umflate ale petrolului. Dar ce s-ar fi întămplat dacă America ar fi ales să ia petrolul cu forța? În 2004, documente declasificate ale guvernului britanic dezvăluiau că SUA plăniau o confiscare militară a petrolului din Orientul Mijlociu.

Documentele arată că liderii britanici au fost îngrijorați de o conversație între secretarul american al Apărării, James Schlesinger, și lordul Cromer, ambasadorul britanic în SUA.

Schlesinger spunea că „nu mai crede că America nu va folosi forța. „Un rezultat interesant al crizei din Orientul Mijlociu a fost că noțiunea de națiuni industrializate, supuse continuu capriciilor țărilor din Orientul Mijlociu, putea schimba percepțiile privind utilizarea forței de căte SUA și aliați”.

Documentul britanic a concluzionat că Washingtonul „nu ar putea tolera o situație în care SUA și aliații săi să se afle la mîna unui grup mic de țări”. „Credem că intenția americană ar fi o operațiune rapidă, pentru confiscarea câmpurilor petroliere.

Forța necesară pentru operațiunea inițială ar fi de ordinul a două brigăzi, una pentru operațiunea saudită, una pentru Kuweit și posibil, a treia pentru Abu Dhabi”, spuneau englezii.

„Acțiunea ar necesita prezența unei forțe navale americane substanțiale în Oceanul Indian, mult mai mare decât forța actuală. După atacurile inițiale (…) două divizii suplimentare ar putea fi transportate din SUA”.

America ar fi putut captura câmpurile petroliere bătând din palme. Cu armata americană ieșită din Vietnam, câteva divizii ar fi putut fi trimise în Orientul Mijlociu, menținând în același timp o forță de apărare împotriva atacului sovietic, în Europa.

În 1973, saudiților le lipseau armele de înaltă tehnologie americane și europene, achiziționate mai apoi din banii obținuți din petrol. Cât privește armata Kuweitului, aceasta nu l-a putut opri pe Saddam Hussein în 1990 și nu ar fi putut să le țină piept nici pușcașilor marini în anii 70.

Dacă SUA ar fi ocupat câmpurile petroliere arabe, probabil că ar fi făcut-o fără alt sprijin. Britanicii nu erau interesați de asta, iar reacția NATO s-a văzut când aliații Americii, cu excepția Portugaliei, au refuzat drepturile de zbor și de realimentare a avioanelor americane angajate în transportul către Israel, în timpul Războiului de Yom Kippur.

Paradoxal, singura națiune care, probabil, ar fi susținut SUA, ar fi fost Iranul, principalul aliat al Americii în Golful Persic la acea vreme.

Sursă foto: Dreamstime