Mai exact, postul Antena 3 a primit o amendă de 7.500 de lei în urma încălcării legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea corectă şi dreptul la replică şi la propria imagine.

Întrunit în şedinţă publică, CNA a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a reclamaţiilor primite şi a autosesizării, pentru modul în care a fost reflectată cea de a treia săptămână din campania electorală pentru alegerile locale din acest an (11-17 septembrie) la posturile centrale de televiziune (TVR 1, TVR 3, Antena 3, Digi 24 şi Realitatea Plus) şi la cele de radio (RFI România şi Radio România Actualităţi).

Pentru ce a fost dată amenda

În ceea ce privește motivele sancțiunii, amenda de 7.500 de lei postului Antena 3 a fost acordată „pentru încălcări ale prevederilor Codului de reglementare a conţinutului audiovizual la difuzarea a trei ediţii ale emisiunii ‘Sinteza zilei'”.

„În cadrul ediţiei din 03.09.2020 a fost transmisă o înregistrare având ca titlu ‘Dana Budeanu răspunde propagandei’ fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. b) şi ale art. 40 alin. (5). În ediţia din 07.09.2020 au fost făcute referiri la doamna Clotilde Armand cu încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (1), iar în ediţia din 14.09.2020, având în vedere modul în care a fost transmis un material înregistrat în curtea unei şcoli, au fost încălcate prevederile art. 64 alin. (1) lit. b)”, informează CNA, într-un comunicat.

De asemenea, propunerea de amendare a Antenei 3, care a întrunit majoritatea membrilor CNA, a fost făcută de Radu Herjeu, membru CNA.

Amenda trebuia să fie mai mare

Totodată, o altă propunere, care nu a trecut de votul CNA, a fost făcută de Dorina Rusu, membru CNA, care a fost de părere că Antena 3 merită o amendă de 15.000 de lei, motivând că emisiunile având ca subiect pe candidaţii Clotilde Armand şi Nicuşor Dan au fost doar „execuţii”.

„Nişte acuzaţii de bandă. (…) Totul, de la început până la sfârşit, este un proces la adresa lui Clotilde Armand. (…) Este evident că aici este de la cap la coadă că o făcătură. Este un proces de intenţie împotriva unui candidat, fără să existe nici cea mai mică intenţie de a fi sunată, fără să existe nimeni din studio care să spună şi un punct de vedere, cât de cât…Vreau să spun că am citit, am căutat informaţii despre toate lucrurile, pentru că eram curioasă şi, din ce am văzut, eu cred că nimic nu e adevărat. În orice caz, nimic nu este prezentat aşa cum este în realitate. Totul este răstălmăcit, totul este făcut să…. şi este prezentat ca bomba zilei. (…) Cred că este foarte greu să te duci într-un studio de televiziune în care se urmăreşte execuţia ta. Astea nu sunt emisiuni, astea sunt execuţii!”, a punctat Rusu.

Potrivit Norinei Ionescu, reprezentantul Antena Grup la CNA, emisiunile amintite nu au fost un proces, ci „o dezbatere, în care jurnalişti prezenţi în studio, pornind de la o prezenţă şi un dialog al doamnei Clotilde Armand cu un moderator de la un alt post de televiziune”.

„Repet, un material care a fost dat şi a conţinut şi reacţii ale doamnei Clotilde Armand. Ce trebuia s-o întrebăm? E-adevărat ce aţi afirmat, ce aţi răspuns la B1? Erau aceleaşi teme. (…) Atâta timp cât candidaţii nu vin la la dezbateri electorale, nu le rămâne jurnaliştilor decât să dezbată nişte teme care oricum au fost puse în discuţie prin parcuri, prin alte spaţii prin pieţe…”, a spus Norina Ionescu.

Este vina televiziunilor

Potrivit lui Radu Herjeu, faptul că „la noi candidaţii nu mai sunt interesaţi de dezbateri este şi vina televiziunilor, nu doar a lor”.

„Ideea că modul în care se face astăzi televiziune, modul în care moderatorii astăzi nu mai sunt moderatori şi dezbaterile nu mai sunt dezbateri a afectat foarte mult şi intenţia oamenilor politici de a se mai prezenta la televizor.

Pentru că, într-adevăr, sunt atât de unidirecţionale foarte multe emisiuni, foarte mulţi moderatori, încât prezenţa într-o astfel de emisiune s-ar putea să-ţi facă mai mult rău decât bine. Şi nu pentru că n-ai fi tu bun şi pentru că n-ai avea ceva de spus, ci pentru că, în momentul în care eşti acolo, în loc să fii tu cu contracandidatul, iar moderatorul să pună nişte întrebări, te-ai putea trezi în faţa unui pluton de execuţie. Deci, repet, este o vină combinată”, a spus Herjeu.